Meciul FC Brașov – UTA, care se va disputa sâmbătă, de la ora 11:00, pe Stadionul Tineretului, poate fi ultimul din istoria de aproape 80 de ani a clubului brașovean. „Cine iubește Steagu” nu poate rata acest meci istoric” spun fanii clubului galben-negru. La meciul cu UTA și-au anunțat prezența mai multe foste glorii ale „stegarilor”, iar fanii s-au mobilizat pe rețelele de socializare pentru a veni în număr mare la stadion. Chiar și în condițiile în care clubul este înglodat în datorii, iar falimentul bate la ușă, antrenorul și oficialii continuă să spere într-un miracol. „Nici nu concep ca meciul cu UTA să fie ultimul din istoria acestui club. Toată lumea știe că FC Brașov este într-o situație dramatică, dar sfârșitul nu poate fi aici!”, spunea Adrian Szabo. Referitor la meciul cu UTA, Szabo a spus că în ciuda faptului că jucătorii nu au putut fi motivați în play-off, toți își doresc o victorie în ultimul meci al sezonului. „Am spus după meciul cu Mediașul că ne dorim măcar o victorie din meciurile cu Chindia și UTA. Am pierdut la Târgoviște, astfel că pentru ca să se îndeplinească această dorință ar trebui să o învingem pe UTA. Pot să spun un singur lucru, va fi un meci disputat. UTA are șanse de promovare, iar noi vrem să ieșim cu capul sus”, a spus antrenorul lui FC Brașov.
Prânzul de adio
Joi, după antrenamentul de dimineață, jucătorii și antrenorii au fost invitați de conducere la restaurantul unui hotel din Poiana Brașov, pentru masa de sfârșit de sezon. „Am dorit să ne despărțim elegant de jucători, astfel că i-am invitat la o masă. Ne dorim ca la meciul cu UTA, echipa să joace la adevărata valoare și să încheiem sezonul cu o victorie”, a spus Gheorghe Popa, președintele lui FC Brașov.
Dacă pentru brașoveni, meciul are mai mult o valoare simbolică, pentru arădeni va fi un joc de totul sau nimic.
Todea: „Cunoaștem problemele Brașovului”
Cei de la UTA au nevoie disperată de o victorie pentru a-și menține cel puțin locul al doilea în clasament, cel care îi duce la barajul pentru promovare. „Cunoaștem problemele Brașovului, dar asta nu înseamnă că vom da peste o echipă ce nu va dori să lase o impresie bună la, poate, ultimul meci din istoria clubului. Dar noi vrem să fim principalii actori sâmbătă. Dacă vom fi concentrați și conectați vom reuși să câștigăm. Am observat că aproape etapă de etapă le pleacă câte un jucător, de data asta l-au pierdut pe Coman, dar asta nu înseamnă că nu le-au rămas jucători buni care pot face oricând diferența. Personal, îmi place foarte mult Rusu, un fotbalist cu calități, deși am văzut că nu a prea jucat în ultimul timp. Deși e important că Brașovul nu ne-a bătut în acest sezon, partida de sâmbătă nu se încadrează în nicio statistică. Va fi un meci aparte, de 90 de minute, din care știm de la bun început că orice alt rezultat decât victoria nu ne convine”, a spus Cristi Todea, antrenorul secund al arădenilor în cadrul unei conferințe de presă.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)