Atacantul Adrian Grigoruță (32 de ani) speră să-l convingă pe Adrian Szabo de calitățile sale
În ultimii ani, Grigoruță a jucat în Republica Moldova, în Kazakhstan, Israel și Thailanda
„Vreau să joc la FC Brașov”, spune fotbalistul, care și-a cumpărat anul trecut o casă la Brașov
În plin campionat FC Brașov poate transfera un jucător care a jucat până acum în patru campionate din străinătate: Republica Moldova, Kazakhstan, Israel și Thailanda. După ce până la vîrsta de 27 de ani a îmbrăcat tricourile echipelor Ceahlăul Piatra Neamț, FC Botoșani, Prefab Modelu, CSM Râmnicu Vâlcea sau Cetatea Deva, suceveanul Adrian Grigoruță (foto) a făcut pasul în 2010 în campionatul Republicii Moldova unde a jucat la Milsami Orhei, grupare cu care și-a trecut în palmares Cupa și Supercupa. Apoi a jucat la Okzhetpes Kokshetau, în Kazakhstan, iar anul trecut a evoluat în Israel și Thailanda.
Recomandat de Surdu
Acum, Grigoruță vrea să revină în fotbalul românesc, iar la recomandarea lui Romeo Surdu a ajuns să dea probe la FC Brașov. „Încă de anul trecut am decis să mă întorc în România. Deși sunt sucevean, acum un an mi-am cumpărat o casă la Brașov pentru că este cel mai frumos oraș din România. Când s-a ivit posibilitatea să fiu chemat la FC Brașov nu am ezitat, pentru că știu că este un club de tradiție în fotbalul românesc. Sper să-l conving pe antrenorul Adrian Szabo de calitățile mele, pentru că îmi doresc cu adevărat să joc la FC Brașov”, a spus Grigoruță. Suceveanul spune că din punct de vedere financiar, cel mai bine a fost în perioada în care a jucat în Kazakhstan. „Financiar, în Kazakhstan a fost cel mai bine. M-am adaptat rapid, a contat foarte mult și faptul că eram familiarizat cu limba rusă încă din perioada în care am jucat în Republica Moldova. În Kazakhstan l-am avut alături și pe brașoveanul Ovidiu Mendizov, cu care am fost coechipier și la Milsami Orhei. Salariile mari din Kazakhstan au atras foarte mulți jucători străini de valoare, care au ridicat nivelul campionatului”, povestește „Grig”.
„Thailandezii sunt nebuni după fotbal și boxul thailandez”
Despre experiența din Thailanda, Grigoruță a spus că „infrastructura este senzațională, s-a investit foarte mult în stadioane, terenurile sunt foarte bune și la toate meciurile tribunele sunt pline. Dacă în România fotbalul e mai tacticizat, acolo se aleargă enorm, jucătorii au agresivitate și o determinare fantastică. Thailandezii sînt pur și simplu nebuni după fotbal și boxul thailandez„.
„Vreau să profit de șansa ivită la FC Brașov„
La începutul acestui an, Grigoruță s-a întors la Milsami, dar o accidentare suferită cu două zile înainte de startul returului l-a scos din circuit. „Pot spune că am avut ghinion, pentru că am ratat șansa să joc la Milsami la cel mai bun sezon din istoria acestui club în care au luat campionatul. Cu două zile înainte de startul returului am suferit o fractură de metatarsian care m-a scos din circuit. Chiar și așa, președintele clubului mi-a propus un nou contract, dar din diferite motive, la care s-au adăugat și ceva neînțelegeri cu actualul antrenor am refuzat. În vară am așteptat ceva oferte din străinătate de la impresarii mei. Nu s-a concretizat nimic, astfel că am decis că a sosit timpul să revin în România și acum vreau să profit de șansa ivită la FC Brașov. Știam multe lucruri despre FC Brașov de la Gabi Stan, antrenor cu care am lucrat la Milsami, dar și de la Surdu și Mendizov. Mă pregătesc cu echipa și sper ca în cel mai scurt timp să-l conving pe Adrian Szabo că merit să joc aici. Am găsit un grup de jucători buni și chiar dacă în startul campionatului rezultatele au fost oscilante, eu sînt convins că FC Brașov va avea forța să atace promovarea”, a încheiat Adrian Grigoruță.
Szabo îl mai testează
Antrenorul Adrian Szabo spune că Grigoruță este un jucător interesant, dar pe care vrea să-l mai urmărească la câteva antrenamente. „Grigoruță are ceva probleme musculare, dar vreau să-l mai văd la lucru înainte să-mi dau sau nu acordul în privința legitimării sale”. La rîndul său, președintele Vasile Dochița a spus că legitimarea lui Grigoruță depinde de antrenor. „Dacă Szabo își va da acordul, îl legitimăm imediat pentru că nu sunt probleme cu actele”, a spus Dochița.
Perju – accidentat, Moraru – suspendat
La primul antrenament din această săptămînă al echipei, Szabo nu a putut conta pe fundașul Sebastian Perju, accidentat, iar Buga și Hlinca s-au pregătit separat. Plecat cu lotul Under 21 în Polonia, pentru un meci amical cu selecționata similară a acestei țări, portarul Bogdan Căucă va reveni abia miercuri la Brașov. În lotul convocat de Cristi Dulca pentru amicalul cu Polonia se află și mijlocașul Universității Cluj, Andreas Calcan. Cei doi ar putea fi adversari în meciul de sâmbătă de la Cluj. În meciul cu Universitatea Cluj, Szabo nu va putea conta pe serviciile mijlocașului Șerban Moraru, suspendat.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)