Clubul fanion al județului Bihor a rămas și fără conducere, după demisiile lui Gheorghe și Adrian Alexandrescu.
Â
Președintele clubului FC Bihor, Gheorghe Alexandrescu, și vicepreședintele Adrian Alexandrescu au decis să-și dea demisiile din fruntea clubului, deoarece nu s-au găsit soluții pentru plata datoriilor de peste 1,1 milioane lei. Mandatul celor doi nu a ținut decât 43 de zile.
Â
„Datorită imposibilității de a se rezolva concomitent achitarea restanțelor și asigurarea necesarului lunar pentru august-decembrie, autoritățile locale au decis să retragă echipa din Liga a II-a. Marți decizia trebuie ratificată de AGA”, a declarat Gheorghe Alexandrescu.
Â
Au conturile blocate
Â
În momentul de față, FC Bihor are conturile blocate la filialele a nouă bănci, ceea ce va duce în viitorul apropiat la intrarea în blocaj financiar. Adică imposibilitatea de a plăti jucători, barem de arbitraj și altele. Trebuie reamintit faptul că FC Bihor are un buget, în acest an, după spusele lui Florin Birta, membru AGA, de 3.600.000 de lei, din care 3.100.000 au fost cheltuiți până în luna iulie! Până la finalul anului, clubul mai are nevoie de 2.000.000 de lei pentru a supraviețui, dar autoritățile locale pot să mai achite doar 500.000 de lei!
Â
Săgeți către fosta conducere
Â
Gheorghe Alexandrescu a ținut să-i răspundă și fostului președinte, Toth Alexandru, în ceea ce privește renunțarea gratuită la cei 11 jucători plecați în această vară de la FC Bihor. „Să nu mai reproșeze domnul Toth pe colțuri că am renunțat gratis la 11 jucători. Au fost lăsați să plece pentru a nu mai încărca clubul cu datorii. Noi am adus șapte jucători care nu au costat nimic. Nu s-a dat nici un comision vreunui impresar. Noi nu am dat comisioane la doi impresari de peste 80.000 de euro, așa cum a făcut vechea conducere. Deci să tacă”, a mai spus Gheorghe Alexandrescu.
Â
20 de miliarde de lei vechi datorii are FC Bihor, dintre care 11 miliarde către bugetul statului
Jucătorii, arși la salarii, sau liberi să plece
Â
Finanțatorii FC Bihor se pare că au în plan hotărîrea ca jucătorii cu contracte mari, sau care nu acceptă reducerea cu 30% a salariului să poată pleca liberi de la echipă, încercându-se astfel diminuarea cât mai mult a cheltuielilor cu echipa. O decizie care survine la doar câteva zile după ce nu mai puțin de 15 jucători au acceptat deja reducerea salariului.
Suporterii viitori acționari?
Â
Fostul președinte al FC Bihor, Ioan Lucian, a lansat ipoteza salvării clubului de la faliment prin vânzarea clubului pe acțiuni, după modelul Girondins Bordeaux, acționari urmând să devină suporterii clubului. „În Europa sunt foarte multe cazuri în care suporterii au luat rolul de finanțatori prin constituirea unei societății pe acțiuni. Uitați-vă la Bordeaux, unde 22.000 de oameni au cumpărat acțiuni și au constituit un capital care stă la baza organizării clubului. În schimbul a 100 de euro, suporterul ar deține o acțiune, iar cu 500.000 de euro adunați din cotizații inițiativa ar prinde contur”, a declarat Ioan Lucian, care va propune acest lucru și celor doi finanțatori ai FC Bihor.
Â
articol scris de Nicolae MIHALCEA
Â