După ce în urmă cu câteva zile FRF le-a exclus din liga a doua
pe Farul Constanța, Poli Iași, FC Baia Mare și Arieșul Turda, din
cauza datoriilor neplătite față de jucători, și FC Argeș este
foarte aproape de a fi exclusă din competiție, din aceleași motive.
Clubul alb-violet a ajuns în această situație după ce mai mulți
jucători au depus memorii pentru că nu și-au primit salariile, iar
FRF le-a dat, joi seară, cîștig de cauză. Forul condus de Mircea
Sandu a obligat clubul alb-violet să le achite banii în 30 de zile,
în caz contrar FC Argeș va fi exclusă din liga a II-a.
Mircea
Stan, primul alb-violet care a câștigat
litigiul
Din cauza situației financiare dezastruoase prin care trece clubul,
și FC Argeș riscă să fie exclusă din competiție, pentru că are
datorii față de anumiți jucători. Acum două zile, Comisia pentru
Soluționarea Litigiilor, din cadrul FRF, a dat verdictul în cazul
memoriilor depuse de Iulian Tameș și Nicolae Diță. Cei doi
fotbaliști au câștigat litigiul cu FC Argeș, iar clubul este
obligat să le plătească salariile restante. Pe rol mai sunt
memoriile depuse de Bălașa, Adrian Dulcea și Vali Stan. Înainte ca
Tameș și Diță să aibe câștig de cauză, singurul care mai câștigase
litigiul cu FC Argeș a fost fundașul Mircea Stan. Jucătorul care
între timp a ajuns la CS Mioveni a fost declarat liber de contract,
iar clubul a fost obligat să îi plătească salariul pe care nu și-l
mai primise de patru luni.
Managerul Cătălin
Barbu: ,,Deocamdată nu avem probleme!”
Deși verdictul în cazul lui Tameș și Nicolae Diță fusese dat încă
de joi seară, managerul lui FC Argeș, Cătălin Barbu, a încercat să
ascundă acest lucru, spunând că nu știe nimic. Mai mult, Cătălin
Barbu a spus că situația este roz și că în acest moment nu sunt
motive de îngrijorare: „Noi suntem programați în
competiție și avem bugetul bine stabilit. Deocamdată nu avem
probleme, însă putem avea, dacă fotbaliștii vor câștiga memoriile
depuse la FRF. Oricum vom face recurs. Cu majoritatea celor care au
depus memorii ne-am înțeles și au renunțat la bani, după ce au fost
declarați liberi de contract. Tameș, Diță și Lăcustă sînt singurii
jucători cu care ne judecăm la federație. Mircea Stan a avut câștig
de cauză și trebuie să îi dăm banii”.
Barbu a uitat să îi amintească și pe Daniel Bălașa și Vali Stan,
care nu și-au retras memoriile și nu au renunțat la bani. Șeful
clubului alb-violet a mai spus că situația este roz, iar echipa
poate rezista în acest eșalon cu lotul actual: „Eu am
încredere în jucătorii pe care îi avem. Am obținut rezultate bune
în meciurile amicale pe care le-am disputat până acum. Singura
înfrângere a fost cea cu Dinamo II, însă pot spune că am jucat de
la egal la egal cu ei, care au avut în primul 11 mulți jucători de
la prima echipă. Suntem pe un drum bun și trebuie să lăsăm
rezultatele să vorbească. Obiectivul nostru este menținerea în liga
a doua. Sunt conștient de faptul că trebuie să mai întărim lotul.
Avem nevoie de un fundaș central și de un fundaș stânga. Deocamdată
vom merge cu ce avem, pentru că astea sunt posibilitățile acum.
Sper să facem față în acest eșalon cu lotul pe care îl avem. În
alte părți situația este mult mai rea. Echipe de tradiție s-au
desființat, iar noi nu trebuie să ajungem în această
situație”.
Tameș:
,,În 30 de zile trebuie să îmi dea banii!”
Mijlocașul lui Poli Timișoara, Iulian Tameș, a confirmat că FC
Argeș este bun de plată: „Joi seară, Comisia pentru
Soluționarea Litigiilor, din cadrul FRF mi-a dat câștig de cauză și
a obligat pe FC Argeș să îmi plătească restanțele financiare. Este
vorba de trei salarii pe care le mai am de primit de la ei. Suma se
ridică la 15.000 de euro, bani pe care FRF i-a obligat să mi-i
plătească în termen de 30 de zile. Dacă nu îmi vor da banii, nu vor
fi programați în campionat și vor fi excluși. Tot în aceeași zi cu
mine, și Nicolae Diță a câștigat litigiul cu FC Argeș. Nu știu cât
avea el în contract. Nu m-a interesat acest lucru. Și în cazul lui
FC Argeș este obligat să-i achite banii tot într-o lună. Adrian
Dulcea și-a retras memoriul și a renunțat la bani, după ce a
obținut dezlegarea. Știu că pe rol mai sunt memoriile depuse de
Daniel Bălașa, Dan Lăcustă și Vali Stan. Verdictul în cazul lor
cred că se va da săptămâna viitoare”, ne-a declarat
fostul fotbalist al lui FC Argeș.
Comunicatul FRF
Întrunită miercuri, 18 august 2010, la Casa Fotbalului, Comisia de
Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a luat, printre
altele, următoarele hotărâri:
– În baza art. 86, alin. 6.2 din Regulamentul Disciplinar, raportat
la art. 40 alin 1 lit. d) din ROAF, se hotărăște admiterea
sesizării formulate de Secretariatul General și dispune
neparticiparea clubului SC FC Politehnica Iași în campionatul 2010
– 2011 pentru neîndeplinirea condițiilor de participare. În speță,
gruparea moldavă nu a putut să facă dovada către FRF a existenței
surselor de finanțare pentru noul campionat.
– În baza art. 86, alin. 6.2 din Regulamentul Disciplinar, raportat
la art. 40 alin 1 lit. d) și j) din ROAF, hotărăște admiterea
sesizărilor formulate de Secretariatul General și dispune
neparticiparea următoarelor cluburi în campionatul 2010 – 2011,
pentru neîndeplinirea condițiilor de participare: CS FC Farul
Constanța, SC FC Baia Mare, CS FC Arieșul Turda. Aceste cluburi nu
au facut dovada către FRF a existenței surselor de finanțare pentru
campionatul care va urma și, în plus, nu și-au achitat obligațiile
financiare existente în acest moment către anumiți jucători. Toate
aceste hotărâri sunt cu termen de recurs în 24 de ore. Comisia de
Recurs a Federației Române de Fotbal se va întruni vineri, 20
august 2010.
Sursa: curier.ro