Antrenorul „Bătrânei Doamne” s-a întors acasă, la Cluj, dar va reveni vineri la Arad, pentru a lua la cunoștiință hotărârea celor doi finanțatori cu privire la viitorul echipei fanion a orașului. Probabil, Falub nu va conduce ultimul antrenament al sezonului, dar, cu siguranță, va avea o ultimă discuție cu jucătorii săi înainte de a-i trimite în vacanță.
„Se încheie un ciclu, iar eu încă am o datorie morală față de unii jucători de la UTA. Mulți dintre ei au rămas la club pentru mine și e normal să le mai dau unele explicații, dacă îmi vor fi cerute. Despre cine rămâne și cine pleacă nu pot să vorbesc acum, fiindcă totul depinde de ceea ce-și doresc patronii clubului pentru la anul”, a punctat „principalul” arădenilor.
Acesta se mai aflăsub contract cu UTA până pe 30 iunie, dar, probabil, își va cunoaște viitorul mai repede. În funcție de garanțiile pe care le va primi din partea lui Adrian Marțian și Giovanni Catanzariti, Falub va decide să-și prelungească șederea la Arad sau, dimpotrivă, să dea curs uneia dintre multele oferte pe care le are de la alte echipe. Teoretic, fostul fundaș va încerca să-și urmeze ambiția de a promova cu cea mai titrată echipă din Provincie, însă asta numai dacă va avea toate condițiile să o facă.
„De multe a dus lipsă acest club în ultimul an, numai de pretenții nu. Dacă vrem ceva profesionist și solid pentru UTA nu mai avem voie să bâjbâim, să mergem pe improvizații și pe lucruri făcute de pe azi pe pâine. Construcția pentru sezonul următor trebuie începută cât mai repede, timpul nu iartă pe nimeni”, a avertizat tehnicianul.
Sursa: Sport Arad