Echipa fanion a Aradului își joacă ultimele șanse la promovarea în Liga 1 joi, de la ora 17:30, în compania celor de la Chindia Târgoviște. Formație lui Nicu Croitoru pare cea mai în formă în acest moment al sezonului și vine după trei victorii consecutive în play-off-ul ligii secunde. Ultima a fost obținută la Mioveni cu scorul de 2-1 în maniera UTA-ei, adică după ce a fost condusă.
„A fost o victorie mare, căci CS Mioveni are o echipă foarte bună, competitivă. Cu aceste trei puncte am reușit să ne menținem acolo sus și avem șanse reale la unul din primele două locuri. În prima repriză am fost marcați de presiunea jocului și de presiunea rezultatului, dar îmbucurător este că am revenit a doua repriză cu un joc foarte bun și cu cele două goluri”, a comentat Marcel Ghergu, președintele dâmbovițenilor.
Revenit în echipă după pedeapsa luată ca urmare a ieșirii în decor de la Mediaș, Daniel Popa va absenta la Arad în urma „roșului” văzut duminică. „A primit două cartonașe galbene foarte ușor. Nu comentez arbitrajul, dar trebuie să avem grijă să rămânem cu toți ceilalți jucători disponobili pentru ultimele partide. Mergem la Arad ca la toate jocurile, încercăm să luăm toate cele trei puncte, sau în orice caz nu vrem să pierdem. E un joc greu cu o deplasare lungă, apoi vine la noi Brașovul, tot foarte greu. Ne jucăm șansa până la capăt”, a adăugat șeful Chindiei.
Acesta a mai recunoscut că Cetatea Chindiei freamătă în perspectiva promovării, cei 5 mii de spectatori de la partida cu Gazul, dar și numeroasa galerie din județul Argeș, stând mărturie în acest sens. „Ne bucură că au fost 200 de suporteri alături de noi la Mioveni. Le mulțumim și sperăm să obținem rezultate bune împreună. Este entuziasm mare în oraș și județ, jucătorii noștri sunt cuprinși și ei de acest entuziasm, dar încercăm să ne echilibrăm și să abordăm toate aceste ultime meciuri așa cum trebuie”, a încheiat Ghergu.
Înaintea meciurilui direct de joi, Chindia e pe locul 2 cu 34 de puncte, tot atâtea cât are și liderul Gaz Metan, însă față de medieșeni vor avea la final un avantaj în caz de egalitate, iar UTA e pe locul 3 cu 32 de puncte.
Sursa: Sport Arad