Edi Iordănescu, noul antrenor al FCM Târgu Mureș! Daniel Stanciu e președinte executiv

Marius ANGHEL 20 Jun. 2013, 15:46 Seria 2

Tehnicianul Edi Iordănescu, care și-a reziliat înțelegerea cu Fortuna Brazi, a semnat, joi, un contract pe două sezoane cu echipa FCM Târgu Mureș, din Liga a II-a, transmite corespondentul Mediafax.

Într-o conferință de presă, Edi Iordănescu a declarat că și-a propus să „construiască de la zero” o „echipă competitivă și ofensivă” și că se gândește la un sistem de joc în care să formeze o echipă omogenă și care „să acționeze și reacționeze unitar”.

„Am ales să mă implic într-un proiect care are la bază niște oameni care au o pasiune foarte mare pentru fotbal și pentru sport în general, într-un oraș cu tradiție în fotbal. Am găsit o infrastructură sportivă foarte bună, care rar se întâlnește în campionatul românesc și acestea sunt niște atuuri cu care eu cred că pot construi o echipă competitivă, care să readucă lumea la stadion, aici, în Târgu Mureș și să-i facă pe suporterii echipei mândri. E un proiect pe doi ani, sunt modificări importante chiar la nivelul conducerii, băncii tehnice, dar și la nivelul grupului vor fi modificări importante, în momentul de față vorbim probabil de 15 până la 18 jucători noi, deci vorbim de o muncă luată de la zero. Doresc să creez o echipă care să fie competitivă, să aibă o abordare ofensivă”, a spus Edi Iordănescu.

Acesta a precizat că nu se gândește neapărat la „nume mari”, ci mai degrabă la „jucători tineri ce pot să crească” și că și-a schițat deja numele unor jucători pe care i-ar dori la echipă, din Liga I și Liga a II-a, „cu potențial”. Iordănescu spune că este interesat atât de calitatea fotbalistică a jucătorilor, dar și de cea umană, întrucât „la nivelul jucătorilor din România există o mare problemă de mentalitate”.

„Este un avantaj în acest lucru, că vor fi mulți jucători noi, deja avem o filosofie, eu mă gândesc deja la un sistem și putem face selecția foarte atenți, echilibrați și să găsim jucători de profil pe fiecare post, așa cum eu consider că avem nevoie. În baza filosofiei pe care o am, vom încerca să identificăm jucători și să-i aducem aici. (…) Sigur, promovarea în Liga I ar fi o realizare foarte mare, dar consider că atunci când mergi în Liga I, e mai important să fii pregătit de Liga I și să devii o certitudine în Liga I, decât să ne gândim în primă fază la Liga I. Trebuie să facem acest pas, mai devreme sau mai târziu sunt sigur că se va îndeplini și acest lucru, dar în momentul când echipa va fi în Liga I, așa cum am spus, să se impună și să nu aibă riscurile de a se întoarce acolo de unde a plecat”, a conchis Edi Iordănescu.

Eduard Iordănescu va fi ajutat pe banca tehnică de secunzii Ionuț Stelescu și Alexandru Radu, antrenor cu portarii fiind Fekete Carol.

Potrivit tehnicianului, jucătorii noi ar putea semna contracte în valoare de 1.500-2.000 de euro.

Daniel Stanciu, președinte executiv

Edi Iordănescu urmează să facă echipă cu Daniel Stanciu, din postura de președinte executiv, care nu a exclus posibilitatea ca unii jucători să vină gratis.

În aceeași conferință de presă, Daniel Stanciu a arătat că a avut deja întâlniri cu „factorii locali”, care i-au promis implicare totală inclusiv din punct de vedere financiar și „mână liberă” la echipă, iar venirea sa la FCM Târgu Mureș reprezintă „o provocare”. Și acesta s-a declarat impresionat de baza sportivă, arătând că proiectul își propune ca prin „pași mici, dar bine făcuți”, să se „atace” Liga I „și de ce nu, cupele europene”. Stanciu a arătat că în planurile lui intră și relansarea centrului de copii și juniori de la FCM Târgu Mureș. El a refuzat să ofere amănunte de natură financiară, precum bugetul de transferuri, în condițiile în care în prezent sunt deschise discuții cu mai mulți oameni de afaceri care ar putea sprijini clubul.

„În ultima perioadă am avut mai multe întâlniri cu factorii locali. Negocierile au fost scurte, implicarea celor care au investit în această echipă fiind totală. M-a impresionat baza materială, una pe care nu o găsești nici în Liga 1. Proiectul de la Tîrgu-Mureș reprezintă o reconstrucție, atât la nivel fotbalistic, cât și la nivel organizatoric. Avem însă foarte mult de muncă. Intenția mea este de a relansa Centrul de Copii și Juniori, deoarece este păcat să nu profităm de aceste condiții. Tîrgu-Mureș-ul poate deveni un pol al fotalului din Ardeal. În ceea ce privește banca tehnică, condiția principală pe care am avut-o, pentru a veni aici, a fost aducerea unui antrenor tânăr. Îl cunosc pe Edi Iordănescu de mulți ani, am lucrat împreună, știu ce poate, avem aceeași psihologie în ceea ce provește fotbalul. În ceea ce privește deciziile în cadrul clubului, voi avea mână liberă, în concordanță cu deciziile Consiliului de Administrație. În scurt timp, presa va avea la dispoziție și alte informații legate de club, denumire, buget. Nu suntem lansatori de zvonuri, vrem să facem lucrurile cum trebuie.”, a declarat Stanciu.

La rândul lor, oficialii clubului au arătat că primul lucru care s-a discutat în Consiliul de Administrație al FCM a fost achitarea datoriilor. În prezent, clubul ar avea de încasat 2 milioane de lei și are datorii totale de 1,8 milioane de lei. Pentru o parte dintre jucătorii actuali au expirat sau urmează să expire contractele și acestea vor fi renegociate. În ce îl privește pe Claudiu Bumba, acesta ar urma să se întoarcă de la echipa din Italia la care a activat (n.r. – AS Roma), dar există deja câteva oferte pentru el tot de la cluburi din Italia și ar putea fi vândut, iar din banii încasați să se achite o parte din salariile restante.

Reprezentanții FCM Târgu Mureș au mai arătat că există discuții cu o serie de foste glorii, pentru ca acestea să vină la echipă, între acestea numărându-se Ladislau Boloni – în postul de președinte de onoare al clubului – și George Ciorceri – în cazul căruia s-a propus să conducă centrul de copii. Ei au dat asigurări că nu se pune problema insolvenței clubului – la care există teren, nocturnă și toată infrastructura, refuzând să comenteze informațiile potrivit cărora s-ar intenționa preluarea numelui de ASA Târgu Mureș.

Alte declarații:

Claudiu Maior – vicepreședinte al Consiliului de Administrație: „Vom avea 2 ani în care să construim. Însă dacă vom promova din primul an, va fi de bun augur. Ne dorim performanță, dorim să atragem alături de noi parteneri care să susțină echipa. În perioada următoare noutățile vor fi multe, dar toate la timpul lor.”

Tiberiu Petriș: „Proiectul trebuie să fie minimum pe 2 ani, pentru a nu ne mai schimba antrenorii o dată la 3 luni, să fie promovați jucători mureșeni, să construim o echipă pentru viitor. Menirea noastră va fi de a aduce sponsori lângă echipă, să le arătăm tuturor că putem face un lucru bun pentru oraș. Nu poți crea o echipă competitivă decât cu bani și multă muncă. A existat și o discuție cu domnul Boloni, iar dânsul a spus că are o datorie pentru Tîrgu-Mureș. Vom vedea ce va fi.”

În cursul săptămânii viitoare va fi definitivat și Consiliul de Administrație, din care vor face parte oameni de fotbal, investitori și reprezentanți ai autorităților locale.

Sursa: Mediafax
Foto: FCM Târgu Mureș

Marius ANGHEL 20 Jun. 2013, 15:46 Seria 2
Pe aceeași temă