„Echipa e blocată”

07 Aug. 2008, 14:08 Seria 2

Adrian Alexandrescu și-a prezentat demisia din funcția de director executiv al clubului Universitatea Cluj. Potrivit ucluj.ro, șeful lui „U” și-a prezentat demisia în urmă cu 10 zile, însă aceasta nu a fost făcută încă publică.
Alexandrescu a fost numit în fruntea clubului clujean la începutul lunii iulie, dar nu a semnat un contract cu Universitatea, așteptând rezultatele unui audit financiar al echipei.
Nu se poate vorbi de o demisie pentru că nu am semnat niciun act oficial”, a admis Alexandrescu, în timp ce administratorul delegat Ioan Mărginean a descris situația dificilă prin care trece clubul clujean. „E haos, echipa e blocată. Nici eu nu am intrat încă în club”, a declarat „Limoniu”.

Articol de Cristi Jacodi

07 Aug. 2008, 14:08 Seria 2
Pe aceeași temă