„E dubios că suntem dezavantajați de arbitraje”

03 May. 2009, 16:55 Seria 2
„E dubios că suntem dezavantajați de arbitraje

Ovidiu Pășcălău a încasat patru goluri la Râmnicu Vâlcea, însă nu se face vinovat direct de primirea vreunui. Portarul de la CSU Goldiș spune că la 3-2 pentru gazde spera la un rezultat pozitiv, însă fotbaliștii lui Artimon au fost înpinși discret de la spate de Erdei.

 

„Pe fondul jocului nostru bun i-a împins de la spate. Nu-i reproșez dictarea celor două lovituri de pedeapsă, care au fost corecte”, a declarat Pășcălău.

 

Goalkeeperul grupării din Aradul Nou nu înțelege de ce de câteva etape CSU nu beneficiează de măcar o lovitură de pedeapsă.

 

„La 1-0 pentru Vâlcea am avut clar un penalty, la un henț în careu, și nu l-am primit. Cu UTA, Salonta și Alba Iulia i-ar am avut și nu ni s-a dat. E cam dubios? Nu vreau să se înțeleagă că dau vina pe arbitraj. Avem și noi partea de vină, însă dorim să fim arbitrați corect”, a mai afirmat Ovidiu Pășcălău.

 

Acesta crede că partida de miercuri cu CFR Timișora este decisivă. „Dacă nu batem, miercuri e grav. Consider că e decisivă partida de miercuri și trebuie să facem tot posibilul să câștigăm cele trei puncte”, a concluzionat portarul arădean.
 

 

articol scris de Daniel BERAR
 

03 May. 2009, 16:55 Seria 2
Pe aceeași temă