„După ce a ucis Poli, Sandu vrea să ucidă și Craiova”

20 Jul. 2011, 12:44 Seria 2

Comitetul Executiv a votat dezafilierea Universității Craiova,
iar peste 15 zile aceasta va putea fi pusă în practică de Adunarea
Generală.

Adrian Mititelu continuă să spunp că este o victimă a Federației
conduse de Mircea Sandu, care încearcă să se răzbune pe Știința așa
cum a făcut și cu Timișoara.

Patronul Craiovei e convins că va dovedi că are dreptate în
instanțele civile, acolo unde va apela după ce decizia de
dezafieliere va fi pusă în practică.

„E o nouă încercare de intimidare. Comitetul Executiv
poate doar să propună Adunării Generale oricum. Decizia e supusă
instanțelor civile. Ce poate să facă Mircea Sandu? După ce a ucis
Timișoara vrea să ucidă Craiova. El face la intimidare să mă facă
să-i dau cei doi jucători lui Pițurcă. Comitetul Eexecutiv este
format din niște oameni care lucrează într-un anumit mod de atâția
ani de zile. Decizia îi aparține lui Sandu și a încă a doi-trei.
Restul intră doar în horă. E o încercare de șantaj ca eu să mă
sperii și să mă duc la Victor Pițurcă și să retrag plângerile de la
Parchet și să îi las pe Găman și pe Bărboianu”
, a
spus Adrian Mititelu la Sport.ro.

Adrian Mititelu a anunțat că va ataca în instanțele civile decizia
Adunării Generale a FRF dacă aceasta va fi de dezafiliere.

„Adunarea Generală poate să voteze cu două treimi. Dar
ultima decizie e tot a instanței de judecată. Dacă instanța de
judecată nu o validează și o respinge, tot ce au făcut ei e egal cu
zero. Iar dacă Universitatea Craiova câștigă în instanță, se sparge
cutia Pandorei”
, a mai spus el.

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a votat,
miercuri, dezafilierea clubului Universitatea Craiova deoarece
gruparea olteană a refuzat să își retragă plângerile înaintate în
instanțele civile împotriva selecționerului Victor Pițurcă și
FRF.

20 Jul. 2011, 12:44 Seria 2
Pe aceeași temă