Adunarea Generală a membrilor fondatori ai FCM UTA, programată
pentru astăzi, va avea loc joi după-amiază, decizia fiind luată de
conducerea clubului. Oficialii utiști sunt în așteptarea unor
informații din partea Federației Române de Fotbal, legate de
variantele insolvenței, în lipsa lor considerând că nu are sens o
nouă ședință. Pe de altă parte, situația Bătrânei Doamne e
neschimbată. În continuare nu s-a depistat o sursă pentru
finanțarea activității sportive în noul sezon, indiferent de
soluția aleasă de conducerea clubului – insolvență sau nu. Se caută
soluții, se fac calcule, se fac încercări, dar deocamdată nimic.
Practic, la cum stau lucrurile în acest moment, șansele ca UTA să
înceapă noul sezonul sunt minime. Există o echipă tehnică
disponibilă, care și activează ca și cum totul ar fi în regulă,
există și un lot de jucători, discutabil din punctul de vedere al
valorii, dar asta e cea mai mică problemă a Bătrânei Doamne în
acest moment, însă nu există certitudini sau speranțe legate de un
buget, motiv pentru care orice pas în față este blocat: nu s-au
semnat contracte cu antrenorii, nu se parafează actele cu jucătorii
din lotul provizoriu, nu se fac demersurile care se impun cu mai
puțin de o lună înainte de startul sezonului.
Pe de altă parte, conducerea clubului UTA, disperată, este măcinată
de gânduri absurde. Este posibil ca în ședința Adunării Generale a
membrilor fondatori să apară o propunere de genul: desființarea
actualei societăți, înființarea alteia, afilierea ei la Asociația
Județeană de Fotbal și apoi preluarea locului unei formații din
Liga a II-a, prin fuziune, absorție etc. Este doar un plan care
duce la pierderea identității clubului UTA, la pierderea
palmaresului, eventuala nouă echipă urmând să aibă dreptul,
teoretic, doar să poarte sigla și culorile, cu obligația că numele
ei să nu fie UTA Arad. Este doar o idee, un proiect, care încă nu
s-a discutat și este posibil să nici nu fie luat în calcul dacă va
genera tensiuni printre membrii Adunării Generale – și va genera,
cel puțin în rândul suporterilor care fac parte din AG.
Articol scris de Sebastian
Șiclovan