Pe loc retrogradabil, însă la doar un punct de zona liniștită, alb-vișiniii sunt optimiști în vederea îndeplinirii obiectivului, menținerea în eșalonul secund. Goalkeeper-ul celor de la FC Olt Slatina, Cristi Bordea, este încrezător în șansele salvării de la retrogradare.
La prima prezență pe scena eșalonului secund fotbalistic, FC Olt Slatina, echipă formată în mare parte din jucători tineri, a încheiat turul de campionat în zona fierbinte a clasamentului, însă aproape de celelalte contracandidate în lupta pentru evitarea retrogradării. Sub linia ce delimitează menținerea, diferența de locurile neretrogradabile este de doar un punct, gruparea pregătită de Dan Oprescu clasându-se pe locul 13, cu 15 puncte acumulate. Goalkeeper-ul divizionarei secunde FC Olt Slatina, Cristi Bordea, este optimist în privința șanselor îndeplinirii obiectivului.
„Diferența de doar un punct ne dă speranțe în îndeplinirea obiectivului. Cu o pregătire foarte bună și cu jucătorii care vor veni, nu cred că vor fi probleme în îndeplinirea obiectivului. Programul nu cred că este mai dificil, în retur avem meciuri acasă cu echipele titrate, iar pe teren propriu am făcut jocuri bune. Mai mult decât atât, având în vedere faptul că în tur cu primele clasate am făcut jocuri bune, eu cred că, cu mai mult atenție, putem obține puncte chiar dacă sunt mult mai bine cotate decât noi”, a declarat portarul grupării alb-vișinii, Cristi Bordea.
„Se putea mai mult, am avut multe meciuri în mână”
Legat de turul de campionat, portarul grupării FC Olt Slatina, Cristi Bordea, are regrete că se putea mai mult. Goalkeeper-ul este de părere că o mai mare atenție le putea aduce o vacanță liniștită.
„A fost un tur greu, cu meciuri bune, iar altele mai puțin reușite. Având în vedere că multe meciuri le-am avut în mână, cred că cu o mai mare atenție puteam fi mult mai sus în clasament. Sperăm să nu mai repetăm greșelile făcute”, a mai spus portarul celor de la FC Olt Slatina.
FC Olt Slatina se va reuni în vederea pregătirilor pentru abordarea returului de campionat pe data de 16 ianuarie, stagiul pregătirii centralizate urmând a fi efectuat la sfârșitul aceleiași luni.
Sursa: Gazeta Nouă