Venit la malul Oltului înaintea startului acestei ediții de campionat, mijlocașul la închidere Alexandru Coman crede că Alro păstrează șanse la accederea în Liga I, chiar dacă diferența față de ocupantele primelor două locuri este de 12 puncte.
Jucător ce aparține clubului Rapid București, de unde a fost adus sub formă de împrumut, Coman consideră că parcursul formației slătinene în stagiunea de toamnă putea fi unul mai bun, startul ratat de sezon influențând în mod negativ parcursul ulterior al echipei.
„Locul șapte nu e un loc mulțumitor, se putea mai mult. A fost un început slab de campionat, care și-a pus amprenta pe evoluția noastră. Pot să spun că ne-a lipsit și șansa, am avut meciuri în care am jucat bine, ne-am creat ocazii, dar n-am reușit să câștigăm. La Alba Iulia, pe lângă alte situații de a marca, am avut și un penalty ratat, iar jocul s-a terminat 0-0. Cu siguranță, în retur lucrurile vor sta altfel”, spune fotbalistul de 20 de ani.
„Am venit cu inima deschisă”
Dacă în prima jumătate a sezonului nu a adunat un număr mare de prezențe în tricoul aluminiștilor, Coman își dorește ca în primavara lui 2012 lucrurile să se schimbe.
„Nu pot să spun că pentru mine turul a fost mulțumitor, nu am jucat prea mult. A fost bine, dar se putea și mai bine. Eu zic că totuși a fost o alegere bună să vin la Slatina, mi-a aparținut, am venit aici cu inima deschisă, n-am stat prea mult pe gânduri. Ne gândim în continuare la promovare, pentru asta jucăm și ne antrenăm. Rămâne de văzut ce se va întâmpla. Diferența de 12 puncte e recuperabilă, mai sunt meciuri directe, totul se decide pe teren”, a punctat Alex Coman, care speră să reușească accederea în Liga I cu gruparea de pe Olt.
„Pentru anul viitor îmi doresc să fiu sănătos, să joc cât mai mult și să promovez cu Alro Slatina. Am venit aici sub formă de împrumut până în vară, acum e devreme să mă gândesc ce voi face, dacă rămân sau nu, vreau doar să mă pregătesc și să joc cât mai bine. Așteptăm să vedem care e situația și voi vedea dacă mai continui sau voi reveni la echipa de club cu care am contract”, a mai spus tânărul fotbalist.
Sursa: Gazeta Nouă