Roland Niczuly, un portar de mare perspectivă al României, a fost format de FC Brașov, a fost lansat în fotbal la Unirea Tărlungeni, dar a ajuns la Universitatea Cluj, unde este titular indiscutabil. Nu este pentru prima oară când Brașovul pierde extrem de ușor tineri fotbaliști de valoare. Așa au plecat în ultimii ani Dragoș Cojocaru la Anderlecht, Cosmin Dur-Bozoancă la Viitorul, Mihai Rareș și Vlad Mihalcea la Steaua. „Eu am crescut la Târgu Secuiesc, dar timp de cinci ani m-am pregătit la FC Brașov. În 2010 am plecat de la Brașov la Universitatea Cluj. De ce am plecat? Pentru că la Brașov nu aveam niciun fel de condiții de pregătire și nu era niciun interes. În 2010 am ajuns la «U» Cluj și nu regret pasul făcut pentru că aici am câștigat două titluri naționale la juniori A și B. Sezonul trecut am fost împrumutat la Unirea Tărlungeni, iar acest lucru m-a ajutat foarte mult, am prins multă încredere, iar în urma evoluțiilor bune am fost convocat și la lotul național. La Tărlungeni am primit o șansă să joc și să demonstrez tuturor că locul meu e mai sus”, a spus Roland Niczuly, care luna trecută a împlinit 20 de ani.
A fost dorit înapoi de FC Brașov
Evoluțiile bune de la Tărlungeni au atras atenția celor de la FC Brașov care au dorit să-l transfere sezonul trecut. „Este adevărat că anul trecut cei de la FC Brașov m-au dorit înapoi, dar cei de la Universitatea Cluj nu au fost de acord. La Universitatea Cluj este presiune din partea suporterilor la fiecare meci și chiar dacă am pornit mai greu, eu sunt convins că ne vom reveni. Avem o echipă formată doar din jucători tineri, astfel că este nevoie de răbdare pentru a avea rezultate”, a spus portarul Universității Cluj.
„Nu este un meci special”
Pentru prima oară în carieră, Niczuly va fi adversarul „stegarilor” într-un meci la seniori. „Am mai jucat contra Brașovului la nivel de juniori, dar sâmbătă va fi pentru prima oară cînd o voi întâlni pe FC Brașov la nivel de seniori. Meciul cu FC Brașov nu este unul special pentru mine. Va fi un meci foarte greu pe care noi ne dorim să-l câștigăm, pentru că avem mare nevoie de puncte. Șansele sunt egale, 50-50%. Din actuala echipă a Brașovului nu cunosc mulți jucători, pentru că cei din generația mea nu mai sunt acolo. La Brașov am jucat cu Enceanu, cu Țuțu, cu Florin Iacob, toți plecați între timp”, a spus jucătorul crescut la Târgu Secuiesc. Roland e un mare fan al lui Keylor Navas, portarul de la Real Madrid.
Clujenii, fără Calcan
Pentru meciul de sâmbătă, clujenii nu se vor putea baza pe cel mai valoros jucător, mijlocașul Andreas Calcan, suspendat trei etape de către Comisia de Disciplină a FRF, după eliminarea din meciul cu CS Mioveni. Calcan a stat deja două etape, astfel că mijlocașul își va ispăși ultima etapă de suspendare sâmbătă, atunci când „U” Cluj va juca cu FC Brașov. Calcan a făcut parte din lotul Under 21 pentru meciurile cu Luxemburg și Polonia.
Căucă, rezerva lui Brănescu
Selecționat în premieră de antrenorul Cristi Dulca pentru amicalul cu Polonia, portarul brașovean Bogdan Căucă nu a bifat niciun minut în partida disputată, marți, la Bialystock, asta și pentru faptul că „stegarul” a avut ceva probleme la inghinali. În amicalul cu Polonia, încheiat la egalitate, scor 0-0, Dulca a mizat pe Brănescu – Dobrosavlevici, Miron, Achim, Mitache (”90+1 N. Vasile) – Pițian (”90+1 Vereș), Nedelcearu – Enceanu (”61 Balaure), Calcan (”89 I. Cristea), Andreas Ivan (”78 Ștefănescu) – Tudorie (”71 Voduț). Căucă va ajunge astăzi la Brașov și va face parte din lotul pe care Adrian Szabo îl va deplasa la Cluj pentru meciul din etapa a 9-a. „Voi fi apt 100% pentru meciul cu Universitatea Cluj”, a spus Bogdan Căucă.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)