Comisia de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal a respins, în ședința de luni, 11 aprilie, sesizarea forulul din care face parte în cazul meciului FC Brașov – Gaz Metan Mediaș, desfășurat în ultima etapă a campionatului Ligii 1 al sezonului trecut. „Respinge sesizarea ca neîntemeiată”, e verdictul final al comisiei, care a amânat din iunie 2015 și până acum, aproape săptămână de săptămână, luarea unei decizii.
„Prin prezenta, va aducem la cunoștință că în ședința Comisiei de Disciplină din data de 11. 04.2016, comisia a respins sesizarea FRF cu privire la posibile acte de încălcare a Regulamentului de Disciplinar aI FRF la partida FC Brașov si Gaz Metan Mediaș disputată în data de 27.05.2015, ca neîntemeiată și a respins cererea de intervenție formulată de CS Gaz Metan Mediaș, ca neîntemeiată. Conform art. 115 alin. Părțile au dreptul să solicite în scris comunicarea motivării hotărârii în termen de 3 (trei) zile de Ia comunicarea acesteia. În situația neexercită acestui drept, hotărârea devine irevocabilă. Declararea recursului: se face în conformitate cu art. 116 din Regulamentul Disciplinar at Federației Române de Fotbal”, se precizează în adresa Comisiei de Disciplină a FRF.
La începutul lunii iunie a anului trecut, Federația Română de Fotbal a sesizat Comisia de Disciplină în cazul meciului FC Brașov – Gaz Metan Mediaș, în urma căruia jucătorii brașoveni au fost premiați, deși rezultatul de egalitate a consființit retrogradarea echipei în liga secundă.
Comisia de Disciplină și Etică a FRF a amânat până la acest verdict, săptămână de săptămână, luarea unei decizii.
FRF a deschis o investigație după ce jucătorii de la FC Brașov au fost premiați de conducerea clubului pentru remiza înregistrată în meciul cu Gaz Metan Mediaș, scor 0-0, în urma căreia echipa antrenată de Adrian Szabo a retrogradat în Liga 2. În urma rezultatului de egalitate înregistrat, la 27 mai, pe stadionul „Tineretului”, în ultima etapă a Ligii 1, au retrogradat ambele echipe, în prima eșalon rămânând Concordia Chiajna, care a învins, pe teren propriu, echipa Petrolul Ploiești, cu scorul de 3-2. FC Brașov s-ar fi savat de la retrogradare dacă ar fi învins pe Gaz Metan Mediaș, iar Concordia Chiajna ar fi pierdut meciul cu Petrolul Ploiești. La rândul lor, medieșenii ar fi rămas în Liga 1 dacă ar fi câștigat la Brașov la o diferență de goluri egală cu cea cu care Concordia ar fi învins Petrolul. Cum niciuna dintre situațiile de mai sus nu a fost îndeplinită, Concordia, rivala celor două echipe ardelene în lupta pentru salvarea de la retrogradare, a rămas în Liga 1.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)