Ionuț Popa a reacționat vizavi de Ionuț Chirilă, după ce fostul antrenor a avut o serie de intervenții ironice la adresa actualului consilier al finanțatorului de la UTA.
Â
 "Ce să discut eu cu Ionuț Chirilă? El este un simplu instructor de fotbal, cu roluri episodice la Focșani, Petroșani și Arad. Nimic important. Sincer, l-am cunoscut pe Ionuț Chirilă ca și vânzător de pantofi. Într-o vreme, își pierdea timpul la Mogoșoaia, unde vâna echipe de fotbal, pentru a-și plasa papucii. Chirilă este un instructor de fotbal, nu putem discuta despre el ca și antrenor. De fapt, se poate spune și că este antrenor. A fost cel mai celebru vânzător de papuci care a antrenat UTA vreodată", a declarat Ionuț Popa.
Â
Actualul consilier al echipei arădene a ținut să-i răspundă lui Chirilă și pentru considerațiile acestui de după meciul meciul U. Cluj – UTA. "Da, am pierdut cu 4-0 la Cluj-Napoca, în condițiile în care UTA își formase echipa în 2-3 zile, iar eu nici măcar n-am stat pe bancă, ci doar în tribună. Chirilă ăsta ori e prost, ori are o amnezie temporară. El a pierdut cu 5-0 la Mioveni, în tur, în condițiile în care dispunea de cel mai bun lot pe care l-a avut UTA în ultimii zece ani", a mai spus Ionuț Popa.
Â