Cazul Vasiljevic dă în clocot

30 Jun. 2010, 11:09 Seria 2
Cazul Vasiljevic** dă în clocot

A rămas mai puțin de-o lună până
când Tribunalul de Arbitraj Sportiv va judeca memoriul UTA-ei.
Indiferent însă de rezultat, arădenii vor fi obligați să achite
230,000 de euro, acțiunea la TAS fiind făcută pentru a trage de
timp.

Șansele unui răspuns negativ ori al
unui abandon al discuțiilor cu intermediarii sau reprezentanții
afaceriștilor ruși despre care se vehiculează că ar urma să
investească la UTA sunt tot mai mari. În ultimele trei săptămâni nu
s-a întâmplat nimic concret, întreaga situație fiind la nivel de
discuții, care ori sunt interminabile ori nu prea există, din
moment ce timpul trece, situația clubului este cunoscută și nu
poate reprezenta un secret, și tot nu se întâmplă nimic.

Dincolo de toate, chiar dacă la
începutul săptămânii UTA a obținut un termen destul de generos, de
trei luni, în litigiul cu omul de afaceri Ion Pietraru, gruparea
arădeană nu este scutită de emoții, deoarece peste aproximativ o
lună va intra pe rolul Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la
Lausanne cazul Vasiljevic.

Următorul termen în cazul Pietraru
va avea loc în partea a doua a lunii septembrie, însă cazul
Vasiljevic începe să fiarbă. UTA a ajuns la Tribunalul Sportiv de
la Lausanne nu pentru a contesta suma de 230,000 de euro care i-a
fost impusă de către FIFA, sub forma unei grile de
formare-promovare a jucătorului Nikola Vasiljevic, ci pentru a
trage de timp.

Arădenii ar fi trebuit să achite
acei bani încă din luna decembrie a anului trecut, când s-a impus
prin FIFA executarea sentinței – plata celor 230,000 euro -, dar
oficialii utiști au apelat la un truc legal prin care au reușit să
câștige șase-șapte luni.

Au informat FIFA printr-un memoriu
vizavi de situația existență, explicând că datoria în cazul
Vasiljevic a fost provocată în 2006, când dreptul de semnătură în
club aparținea lui Adrian Alexandrescu iar deciziile erau ale
cuplului Sandu Ion – Nicolae Bara și au cerut un răgaz din partea
forului internațional.

Până ca acel memoriu să ajungă la
destinatar, FIFA a luase, în ianuarie 2010, o primă decizie de
penalizare a clubului arădean, amendându-l cu 20,000 de euro și
amenințându-l cu penalizare în puncte (șase în fiecare lună), dacă
nu își îndeplinește obligația. La TAS s-a contestat de fapt acea
amendă de 20,000 de euro, blocându-se în fapt executarea pedepsei
și posibilitatea depunctării.

În 26 iulie însă, TAS va judeca
cererea arădenilor și chiar dacă judecătorii Tribunalului Sportiv
vor da câștig de cauză utiștilor, se va obține maxim anularea
amenzii și a riscului de depunctare, nu și ștergerea datoriei de
230,000 de euro sau micșorarea ori eșalonarea ei.

Practic, după termenul de la TAS,
Bătrâna Doamnă va ajunge în situația de-a fi obligată să închidă
cazul Vasiljevic, ori prin plata totală a datoriei ori prin
stingerea litigiului cu cele două cluburi din Serbia ca urmare a
unor negocieri. Cert este că după 1 august, UTA va risca amenzi pe
bandă rulantă și depunctări serioase din partea FIFA, organism care
nu sancționează prin neprogramări, ci prin penalizări în bani și
puncte.

Articol scris de Sebastian
Șiclovan

30 Jun. 2010, 11:09 Seria 2
Pe aceeași temă