Unul dintre cei mai buni utiști din 2009 încoace a avut un sezon 2011-2012 chinuitor. Claudiu Pascariu a început campionatul ca titular cert, cu banderola de căpitan pe mână, pentru ca în retur să fie uitat pe banca de rezerve de Roland Nagy și Adrian Falub. E adevărat, fundașul de 23 de ani a avut două-trei meciuri mai modeste în debutul stagiunii, însă de aici și până a nu se mai conta deloc pe serviciile sale e o cale lungă. Arădeanul a mai avut „ghinionul” ca Pocuca și Gligor să joace în general bine, însă nu a avut loc în echipă nici măcar când croatul a fost suspendat sau UTA a trecut la un sistem de joc cu trei fundași centrali.
Falub a apelat la Manea sau Siminic, iar Pascariu a intrat în vacanță cu niciun minut bifat într-un meci oficial în campania de primăvară. „Glumind puțin, pot spune că sunt în vacanță de vreo jumătate de an…De fapt, m-am antrenat la capacitate maximă aproape tot timpul și, cu excepția partidei cu Alba Iulia, am fost apt din punct de vedre medical. Nu știu de ce nu am mai jucat, antrenorii trebuie să răspundă la această întrebare. Dar, dacă așa au decis, înseamnă că așa au văzut ei lucrurile, au fost alți colegi care au dat un randament mai bun. De fapt, Predrag și Alin au făcut meciuri foarte bune, mă bucur sincer pentru ei, le-am ținut pumnii tot timpul de pe margine. Nici mie antrenorii nu mi-au reproșat ceva anume, pur și simplu am fost doar rezervă”, a punctat fotbalistul crescut chiar în Calea Aurel Vlaicu.
Ca și alți colegi ai săi, arădeanul își poate decide singur viitorul începând cu 31 iunie. „Am avut o scurtă discuție cu președintele clubului despre o posibilă prelungire a contractului, dar asta se întâmpla în iarnă, iar de atunci nu mi-a mai comunicat nimeni nimic. În ciuda sezonului greu, în care am suferit destul de mult pe margine, ca orice fotbalist care nu joacă, mi-am păstrat optimismul și încrederea în mine. Am fost abordat de alte cluburi, dar nu s-a concretizat nicio discuție până la această dată. Oricum, nu o să joc mai jos de Liga a 2-a, eu îmi doresc chiar să prind un contract la o formație de primă ligă. Dar, până la urmă, nu exclud nicio rămânere la UTA”, a adăugat Pascariu, care mai are un mare regret la finalul acestui sezon. „Că arădean, de la juniori, orice fotbalist își dorește să ajungă la UTA și să joace cu această echipă în Liga 1. Pentru mine, acest vis încă nu a devenit realitate, dar niciodată nu e prea târziu. UTA merită și va reveni cât de curând în Liga 1”, a concluzionat fostul căpitan al „alb-roșiilor”.
Sursa: Sport Arad