Partida de sâmbătă contra celor de la Luceafărul Oradea va constitui reîntâlnirea fanilor lui UTA cu câțiva jucători ce au evoluat pentru grupări din județul Arad. Este vorba de Daniel Lupașcu (ACU Arad), Zeno Bundea (ACU Arad) și Dorin Mihuț (UTA). Cel din urmă a ratat un penalty în partida amicală dintre cele două formații disputate în iarnă și nu s-a despărțit în condiții bune de gruparea arădeană, el reclamând unele restanțe pe care le avea de primit.
Zeno Bundea a evoluat sezonul trecut pentru ACU, despărțindu-se și el cu scandal de gruparea studențească ca urmare a unui scandal avut cu Geta Onu. „Ne așteaptă un meci foarte greu la Arad, UTA este o formație puternică care și-a demonstrat valoarea în acest sezon. Pentru noi oricum va fi un meci foarte dificil, chiar dacă am auzit de problemele de la UTA. Însă, când utiștii vor intra pe teren cu siguranță nu se vor mai gândi la problemele pe care le au și vor face tot posibilul pentru a câștiga acest meci. Noi stăm destul de bine în clasament, avem o liniște financiară, care ne ajută mult. Sperăm să o ținem tot așa, să vedem dacă vom și putea”, ne-a declarat Zeno Bundea.
Experimentatul mijlocaș a mai afirmat: „Ne-ar mulțumi un rezultat de egalitate la Arad, pentru noi este foarte bun orice punct adunat. Dar asta nu înseamnă că venim chitiți să obținem o remiză. Dacă jocul va curge spre un egal va fi bine, dacă vom învinge va fi și mai bine”.
În fine, Bundea l-ar putea avea ca adversar direct pe fostul său coleg din sezonul trecut, Alin Gligor: „Ne cunoaștem amândoi destul de bine după sezonul trecut, vom vedea la final cine cunoaște mai bine pe cine”.
Sursa: Sport Arad