Brigada BWM s-a autosuspendat

10 Sep. 2008, 13:24 Seria 2
Brigada BWM  s-a autosuspendat

Gruparea Black & White Miners, galeria echipei Jiul, nu s-a mai prezentat la meciurile de pe teren propriu pentru că se află la faza de protest. Aceștia susțin că nu au plecat la muncă în Spania, așa cum s-a auzit ci pur și simplu au unele nemulțumiri legate de club.

« Noi, cei din BWM, nu ne-am mai prezentat la meciurile de pe teren propriu, manifestând astfel față de campania dusă de conducere și anume cedarea unor jucători de valoare, de a anunța că orașul nu este pregătit pentru o promovare și, mai ales, față de campania electorală dusă pe spatele echipei Jiul.

La primul meci de pe teren propriu cel cu formația "Unirea" Alba-Iulia am și afișat un banner prin care ne exprimam nemulțumirea față de ceea ce s-a întâmplat la Petroșani. Nu vrem să comentăm fazele cu capșunarii și altele vrem să adaugăm faptul că… SUNTEM ÎN CONTINUARE PREZENȚI, doar că suntem în tribună. Am decis auto-suspendarea brigăzii pe termen nelimitat", se arata în finalul declarației.

 

articol de Loredana JUGLEA

10 Sep. 2008, 13:24 Seria 2
Tags:
Pe aceeași temă