„Bătrâna Doamnă”, miza unei partide de poker

Autor: Florin ALBOIU Publicat: 20 Apr. 2011, 12:01 Actualizat: 20 Apr. 2011, 12:03 Seria 2
„Bătrâna Doamnă”,  miza unei partide de poker

Paradoxal, un club sărac ca UTA, cu datorii față de jucători,
antrenori și angajați și vânat de FIFA și FRF prin interdicția la
promovare și binecunoscuta depunctare în „cazul Vasiljevic” iscă
ambiții și orgolii de nebănuit. Nici măcar despre brandul
Campioanei Provinciei nu este vorba, ci despre o dispută oarbă în
jurul unor termeni juridici sau un război al creierilor mai mult
sau mai puțin netezi.

Deodată, „Bătrâna Doamnă” pare a fi devenit afacerea secolului,
când, de fapt, majoritatea fotbaliștilor, dar și membri din stafful
tehnic, nu știu cum să iasă cât mai repede din eternul din Calea
Aurel Vlaicu, iar la Casa Fotbalului se fac glume pe seama echipei
arădene.

Săptămâna trecută, Suporter Club UTA a inițiat o întâlnire între
taberele interesate de preluarea pachetului majoritar al grupării
fanion a orașului, iar, ieri, era așteptată o limpezire a
situației. După discuții interminabile, nu s-a juns la nicio
concluzie clară, deși președintele Giovanni Catanzariti a promis că
va face eforturi să le dea o parte din bani jucătorilor înainte de
Paști.

Nume
noi la masă

Încă de săptămâna trecută, s-a încins o partidă de poker cu miza
„Bătrâna Doamnă”. Primii care au intrat la masă au fost Giovanni
Catanzaritti (președinte și acționar la FC UTA SA, creditor la FCM
UTA – societate pe cale de desființare), Dorin Stana (director
administrativ FC UTA SA), Adrian Zăhoi (membru în Comitetul
Director FCM UTA) și Ioan Biriș (administrator judiciar numit al
FCM UTA), pentru ca ieri, să intre în scenă și Iulian Olaru
(deținătorul pachetului majoritar de acțiuni la FC UTA SA) și
vechile glorii – reprezentate la întâlnirea de la Old Lady’s Pub de
Dorel Cura, Gheorghe Vaczi II, Gabor Biro, Viorel Sima și Gigi
Domide – care în iarna anului 2009 au pus umărul la salvarea
clubului de colaps după „gestiunea Chirilă” . Ciprian Jurma,
președintele SCU, a dat din nou start jocului, reamintindu-le
participanților ar fi cazul să-și joace ultimele „cărți”, așa cum
au promis săptămâna trecută.

Bucureștenii, la
Arad, de abia după Paști

Prima mutare i-a fost atribuită lui Adrian Zăhoi, care era așteptat
cu un răspuns clar din partea așa-zișilor investitori din Capitală
interesați de preluarea grupării „textiliste”.
„Săptămâna viitoare, probabil miercuri, au spus că vin
la Arad. Ori ei, ori niște reprezentanți de-ai
lor”
.

Imediat a venit replica președintelui Catanzariti:
„Azi era termenul, nu mai e loc de alte discuții, căci
miercuri trebuie dați banii la jucători”
.

„Vor să vadă cu ochii lor ce se este în
contabilitatea clubului și din acel moment vor face o ofertă.
Probabil, vor veni avocații din București și un expert contabil.
Dar, dacă propunerea vi se pare neserioasă, mergem pe varianta lui
Giovanni. Nu e nicio problemă…”
, a aruncat mănușa
Zăhoi.

Gio,
acționar majoritar?

Fiindcă Ioan Biriș a ținut să precizeze că acțiunea executorului
judecătoresc nu blochează cesiunea acțiunilor la Camera de Comerț,
Giovanni Catanzariti a scos din joben o soluție provizorie, de
„compromis”. „Cum pe mine nu mă interesează banii, ci
doar ca echipa să trăiască. O să devin eu majoritar cu 51%, prin
luarea acțiunilor de la domnul Olaru și, peste două săptămâni, o
lună, o să tratez cu investitorii de la București cedarea clubului.
Poate că, într-adevăr, sunt oameni serioși, vor să bage milioane de
euro la UTA, iar eu mă voi retrage la prețul la care l-am spus deja
(n.a. aprox. 600 de mii de euro). Nu vreau să mor cu clubul în
brațe. Și, tot până atunci, italienii vor deține 49% din club,
condiție pentru a-mi livra banii pentru salariile jucătorilor din
această săptămână”
, a precizat șeful italian al
„alb-roșiilor”, care mai în calcul și o altă operațiune.

Pe baza creditărilor de până acum, plus unei alte sume de bani,
să majoreze capitalul social al SA-ului și să devină astfel
acționar majoritar, iar Olaru, prin pachetul său de acțiuni
contestat de executorul judecătoresc, să devină o țintă
neinteresantă.

Olaru:
„Sunt amenințat, dar nu spun de cine”

Chiar în debutul discuției, Iulian Olaru a încercat să sugereze că
acțiunea de contestare în Instanță a modului în care el a devenit
deținătorul pachetului majoritar la FC UTA SA are substrat politic.
„De două luni de zile sunt hărțuit și amenințat pe
toate căile, la servici și în viața personală. Deja s-a umplut
paharul. Mi s-a spus că trebuie să cedez acțiunile, pentru ca apoi
să-l scoatem și pe Giovanni afară din club. Văzându-se că nu am
cedat se încearcă să se înfăptuiască ce i s-a promis la Giovanni
acum o lună. Dacă nu renunțați, oricum vă anulăm acțiunile. Pe cine
reprezintă domnii Zăhoi și Biriș? Părerea mea că s-a primit o temă
de casă, dar cine-i mână în luptă? Doresc să îngroape acest club,
să spună? Cine sunt ei? Sunt oameni politici, nu vreau să spun mai
mult”
, a spus, oarecum, resemnat Olaru.

Tot acesta îi provoacă pe cei interesați cu adevărat de o
implicare la UTA să joace cu cărțile pe față: „Nu avem
pretenția că am găsit noi cele mai bune soluții, dar, deocamdată,
am făcut ceva pentru acest club. Echipa trăiește, avem o formație
secundă, plus Centru de Copii și Juniori, am făcut ceva… Dacă
există oameni serioși, de ce nu vin să stea de vorbă cu noi la club
sau la primarul orașului? Sau măcar să facă o scrisoare de
intenție. Numai vorbe. Vin Sărbătorile de Paști și oamenii din club
nu au bani. Și așa sunt nemulțumiți, dar să-i mai lași fără salarii
încă două-trei săptămâni”
.

Tot Iulian Olaru a mai dat de înțeles că Sandu Ion i-ar solicita
în Instanță lui Giovanni Catanzariti înapoierea unei sume de bani
alocate pentru plata salariilor jucătorilor în urmă cu mult timp.
„Zilele trecute, Gio a primit o citație în Tribunal
pentru a da înapoi niște bani oferiți pe vechea societate. Ni se
pun pe toate căile bețe în roate. Inclusiv această solicitare de
anulare a acțiunilor e făcută din interes. Dacă am porni și noi un
război în Instanță am câștiga, numai că acest lucru ar putea dura
ceva timp, iar între timp echipa ar muri. Nu acesta este interesul
nostru și nu ar trebui să fie al nimănui în acest
oraș”
, a adăugat Iulian Olaru.

Conducătorii „alb-roșiilor” au apelat în această cauză și la un
avocat, în persoana lui Gheorghe Coțofană, care, însă, nu a demarat
nicio acțiune de apărare a clienților săi.

Vechile glorii cer să
se facă lumină pentru binele UTA-ei

Asemenea suporterilor, foștii mari fotbaliști ai „Bătrânei Doamne”
au contribuit la salavarea clubului după dezastrul lăsat de Ionuț
Chirilă, dar au ieșit din schemă în momentul în care Sandu Ion și-a
făcut propriul Comitet Director la UTA în contrapartidă la
achitarea datoriei de 250 de mii de euro la Steaua pentru Dorel
Zaharia.

„Am fost îndepărtați atunci, dar vedem că lucrurile
nu au evoluat în direcția bună. Acum, există un nou război între
noi, arădenii, ce riscă să distrugă clubul. Adică ce nu a reușit
Chirilă, vom reuși noi. Adică domnii Biriș și Zăhoi. A căror
interese le reprezintă? De ce au blocat activitatea clubului și se
opun continuității prin acea acțiune în Instanță? Probabil, au în
spatele lor creditorii de la vechea societate, dar ajutându-i să
câștige, nu fac decât să distrugă UTA. Noi nu spunem că e bun Gio
sau altul, ne interesează doar ca echipa să nu moară. Deocamdată,
doar Gio sau cine mai e lângă el au băgat bani în club, restul sunt
povești”
, a precizat Dorel Cura, care a susținut
cauza „alb-roșiilor” la Federație în iarna anului 2009.

Gheorghe Vaczi II a fost și mai tranșant: „Nu putem
să ne batem joc de fotbaliști, antrenori și angajații clubului. Ei
trebuie plătiți înainte de Paști și văd că doar Gio are această
intenție. Ceilalți investitori de ce nu sunt aici dacă vor binele
UTA-ei? Trebuiau să știe și ei că oamenii de la club nu pot pune
iluzii pe masă de Paști. Cine mai serios trebuie să preia clubul,
nu facem lobby pentru unul sau altul, dar, din câte văd, unii vor
să facă ceva și sunt contrați de cealaltă tabără. Pentru ce tot
acest război surd?”

În loc
de concluzii

După mai bine de o oră de discuții în contradictoriu, fiecare
tabără a decis să meargă pe drumul ei. Giovanni Catanzariti va
încerca să devină acționar majoritar cu acte în regulă și la
Regisrul Comerțului, iar Ioan Biriș și Adrian Zăhoi își vor menține
acțiunea în Instanță. Mai mult, executorul judecătoresc a
recunoscut că a convocat adunarea creditorilor FCM UTA pentru data
de 27 aprilie, adică exact ziua în care și reprezentanții omului de
afaceri bucureștean ar trebui să vină în vizită de lucru la clubul
din Calea Aurel Vlaicu.

„Cu atât mai bine, dacă va fi făcută o ofertă
concretă la acea dată pentru preluarea pachetului majoritar de
acțiuni va fi supusă votului creditorilor”
, a punctat
Biriș.

Coincidență sau nu, pentru antrenorii și jucătorii UTA-ei este
important ca până la meciul cu ACU să i se vireze o parte dintre
restanțele financiare, altfel Sărbătorile de Paști vor fi ca restul
zilelor trecute de la ultimul salariu.

În fine, concluzia a tras-o chiar Nicolae Bara, care, conform
conducerii „Bătrânei Doamne” s-a aflat luni seara în orașul nostru.
„Dânsul ne-a spus că nu nu se poate face nimic în
orașul ăsta și, să ne retragem cât mai avem timp. Cred că domnul
Bara știe cel mai bine, din moment ce a pierdut 6 milioane de
euro…”
, a precizat Iulian Olaru.

sursa: sportarad.ro

Autor: Florin ALBOIU Publicat: 20 Apr. 2011, 12:01 Actualizat: 20 Apr. 2011, 12:03 Seria 2
Pe aceeași temă