Bătăi de cap pentru Falub! M. Rus și Foro vor absenta la Pitești

13 Apr. 2009, 16:49 Seria 2
Bătăi de cap pentru Falub! **M. Rus și Foro vor absenta la Pitești

În dificila confruntare cu Internațional Pitești, antrenorul unirist Adrian Falub nu va putea conta pe serviciile celor doi jucători de bandă dreapta, Mircea Rus și Marius Foro, ambii accidentați în întâlnirea precedentă cu "U" Cluj, ultima pe banca tehnică a "principalului" Aurel Șunda.

 

"Fac fizioterapie pentru dispersarea hematomului de la mușchii aductori. Am o ruptură fibrilară ce necesită 10-12 zile de repaus, însă nu-s «rău de carne» și sper să reintru măcar în partida cu ACU Arad, peste 2 etape", a punctat apărătorul lateral, ce a împlinit joi, 9 aprilie, 31 de ani. În schimb, colegul său, mijlocașul Marius Foro ar putea reveni pe gazon mai devreme cu o săptămână, accidentarea sa nefiind atât de gravă. "Mă simt mai bine, port o atelă în urma întinderii de ligamente la genunchiul drept. Săptămâna viitoare, dacă totul este normal, o să încep alergările și, ar fi posibil să mă restabilesc până la ora partidei cu Liberty Oradea, din runda viitoare", a precizat mijlocașul în vârstă de 33 ani.

 

Sursa: Ziarul Unirea

 

13 Apr. 2009, 16:49 Seria 2
Pe aceeași temă