Baiano, primul fundaș dreapta străin la „U”

24 Nov. 2009, 13:39 Seria 2
Baiano,** primul fundaș dreapta străin la

Brazilianul Errison Baiano este primul stranier din istoria
„Șepcilor roșii” care a jucat pe postul de fundaș dreapta într-un
meci oficial la „U” Cluj.

În ultimele trei sezoane, de când s-a deschis ușa pentru
jucătorii străini la „U” Cluj (vă mai amintiți, primii străini care
au jucat într-un meci oficial la „U” au fost sud-coreenii Park Hong
și Kim Jong Chun, veniți la Cluj în februarie 2007) în echipa
„Șepcilor roșii” au evoluat în Ligile I și II, 15 stranieri din 8
țări de pe 4 continente.

15 fotbaliști străini care au jucat pe toate posturile, mai
puțin cel de fundaș dreapta. Post care la „U” a fost mereu o
afacere autohtonă, poate și datorită faptului că Bogdan Ungurușan,
unul din cei mai longevivi și constanți, la nivel înalt, jucători
de la „U” era greu de înlocuit. De sâmbătă, însă, pentru că
Ungurușan a fost suspendat, antrenorul Cristi Dulca a fost nevoit
să improvizeze, folosindu-l din primul minut al meciului cu FC
Argeș pe brazilianul Errison Da Silva Carnietto Baiano. Punct
ochit, punct lovit. Găselnița a dat rezultate, Baiano, care a
evoluat aproape fără greșeală, fiind surpriza plăcută a meciului.
Pentru Baiano a fost al șaptelea meci în acest sezon, dar al
treilea de 90 de minute (în celelate patru jocuri abia a strîns 35
de minute).

În altă ordine de idei, adunând toți jucătorii străini care s-au
perindat în ultimii trei ani la „U”, cam așa ar arăta echipa
„Șepcilor roșii” în varianta neromânească: Merlier – Baiano,
Bilica, Park (Astorga), Milan Jovanovic (Kim) – Mamadou Zongo,
Boudarene, Haciatrian, Edvan (Huvos) – Nemanja Jovanovic, G.
Machado (Robson). Un „U”, deci, cu portar din Belgia, fundași din
Coreea de Sud, Brazilia, Muntenegru, mijlocași din Armenia, Franța,
Brazilia, chiar îndepărtata Burkina Faso și atacanți din Serbia sau
Brazilia. Cu antrenor din Italia, Antonio Carmelo Palilla, ajutat
de doi preparatori fizici, Alessandro Sarocco (Italia) și Yuksel
Yesilova (Turcia ( Germania).

Într-un top al meciurilor jucate de stranieri doar la „U”,
primul loc e ocupat de sârbul Nemanja Jovanovic (29 meciuri în Liga
I), urmat de sud-coreeanul Park (28 meciuri ( 14 jucate în Liga II,
plus alte 14 jocuri în Liga I), Milan Jovanovic (21/ 16 meciuri în
Liga I, plus 5 în Liga II), Peter Merlier (20 / 14 în Liga I și 6
în Liga II), Baiano (20 / 12 jocuri în prima ligă, plus 8 în a
doua).

Într-un top al golurilor marcate doar pentru „U”, primul loc
este ocupat tot de „Nema” Jovanovic – 6 goluri, toate înscrise în
Liga I, urmat de Gabriel Machado – 6 goluri (cel din meciul cu CFR
Timișoara a fost anulat în urma excluderii echipei timișorene din
campionat).

Sursa: ziarulfaclia.ro

24 Nov. 2009, 13:39 Seria 2
Pe aceeași temă