Dunărea Călărași a ajuns, astăzi, la un acord cu încă un jucător, perfectând, astfel, a 14-a achiziție în această vară. Matheus Dias Ceschin (22 de ani) a fost testat de antrenorul Cristian Pustai pe toată durata cantonamentului efectuat în Bulgaria, a convins, iar acum a semnat un contract valabil pe un sezon, cu obțiune de prelungire pe alte două.
Mijlocașul la închidere brazilian Matheus Dias Ceschin are și cetățenie italiană și a ajuns la Dunărea Călărași după ce ultima dată a evoluat în Slovenia, la echipa de ligă secundă NK Ankaran Hrvatini.
„Matheus Dias a lăsat o foarte bună impresie în stagiul din Bulgaria, convingându-ne, astfel, să-i dăm posibilitatea să joace pentru Dunărea în campionatul Ligii a 2-a. Este un jucător cu multe calități, pe care le va pune în valoare, sunt convins, și la Călărași. Bun venit și mult succes sub tricoul Dunării!”, a declarat președintele executiv al Dunării, Eugen Pîrvulescu.
În Brazilia, Matheus Dias a evoluat la Parana, iar în Slovenia a ajuns anul trecut, la NK Ankaran. În sezonul recent încheiat a evoluat în 23 de meciuri, în 22 ca titular, fără să înscrie vreun gol.
Achizițiile făcute până acum de Dunărea Călărași sunt:
portarii: Alessandro Caparco (35 ani, ex Dunărea Călărași) și Stefan Krell (27 ani, ex SV Horn);
fundașii: Alin Mutu (24 ani, ex Aerostar Bacău), Alexandru Sabangeanu (18 ani, ex SSC Farul, aparține de Viitorul), Ekrem Levent Oltay (19 ani, împrumut Dinamo) și Ariel Ignacio Lopez Varela (24 ani, ex Internacional de Madrid);
mijlocașii: Tha’er Bawab (34 ani, ex Dunărea Călărași), Cristian Raiciu (23 ani, ex Pandurii Târgu Jiu), Ștefan Pacionel (20 ani, ex SSC Farul, aparține de FCSB), Andrei Zete (19 ani, ex U Craiova), David Stoppacher (22 ani, ex Swarovski Tirol), Cătălin Măgureanu (19 ani, împrumut Dinamo), Matheus Dias Ceschin (22 ani, ex NK Ankaran);
atacant: Bogdan Rusu (29 ani, ex FC Hermannstadt / Petrolul).