„Avem o formație bună, de primele locuri”

14 Aug. 2012, 13:28 Seria 2

Unul dintre primii fotbaliști care și-au pus semnătura pe un contract cu UTA în această vară a fost Dacian Bârză. Atacantul de 27 de ani l-a convins pe Adrian Falub după un singur amical, cel cu CS Vladimirescu, și a devenit fotbalistul „alb-roșiilor” pentru următorii doi ani.

„M-am acomodat rapid la Arad. Chiar dacă nu am printre actualii coechipieri foști colegi, îi cunoșteam pe majoritatea din postura de adversari, iar faptul că joacă pentru UTA spune multe despre calitatea lor fotbalistică și morală. De abia aștept să joc primul meci pe puncte la Arad, fiindcă vreau să simt și eu căldura publicului de aici. Ne-am cam săturat de amicale, era bine să începem la finalul acestei săptămâni, dar nu depinde de noi acest lucru”, a precizat proaspătul „textilist”.

Lui Bârză sistemul de joc folosit de Falub îi vine ca o mănușă, ca să nu mai vorbim de admirația pe care atacantul i-o poartă antrenorului său. „Mi-am dorit mult să lucrez cu domnul Falub, despre care auzisem doar cuvinte frumoase. Trebuie să recunosc că-mi convine mult și sistemul cu trei atacanți, mai ales că am avut ocazia să mă obișnuiesc cu el la Severin și FC Bihor. Cel mai bine mă simt pe dreapta, dar pot trece și pe stânga sau oriunde mai are nevoie antrenorul de mine la mijlocul terenului sau în atac”, ne-a mai mărturisit utistul.

Dacian Bârză a adus un plus de viteză pentru UTA, dar fotbalistul crede că echipa este acoperită pe toate posturile și se poate implica în lupta pentru promovare. „Eu zic că avem o formație bună, competitivă, de primele locuri. Nu are rost să rostim cuvinte mari acum, ci doar să ne vedem de treabă în fiecare meci și să luăm cât mai multe puncte”, a încheiat fostul bihorean.

Sursa: Sport Arad

14 Aug. 2012, 13:28 Seria 2
Pe aceeași temă