„Avem 80% șanse la promovare”

17 Dec. 2008, 12:44 Seria 2

Căpitanul CSM-ului, Ciprian Dinu că echipa sa a avut un tur satisfăcător și poate promova în acest sezon.

“Cred că a fost un tur acceptabil pentru echipă, dar se putea mai mult. Regretăm mai ales eșecul de la Târgoviște, chiar dacă atunci ne-au lipsit mulți jucători, avem un lot numeros și oricine joacă trebuie să câștige. Părerea mea este că obiectivul personal al fiecărui jucător trebuie să-l depășească pe cel al echipei, astfel apar rezultatele pozitive", spune Dinu.

 

Ciprian Dinu crede că CSM va avea un retur bun și va reuși promovarea în Liga I.

"Suntem la trei puncte de locul 2 și la șase puncte de lider, este o distanță mică. Paradoxal, în tur am avut probleme cu echipele micuțe, care se zbăteau la retrogradare, acestea au fost mult mai motivate. În schimb, ne-am descurcat bine în meciurile contra echipelor considerate puternice. Dacă vom continua parcursul bun din ultimul timp și ne vom îmbunătăți jocul, avem circa 80% șanse de promovare, restul ține de neprevăzutul din fotbalul românesc. Noi, jucătorii ne dorim mult promovarea și trebuie să facem în retur mai multe puncte decât am acumulat în tur", a spus căpitanul echipei vâlcene.

 

articol scris de Adi Georgescu

17 Dec. 2008, 12:44 Seria 2
Pe aceeași temă