După ce Adrian Popa (28 de ani) a ajuns la echipa de județ Flacăra Horezu în calitate de antrenor-jucător, în orășelul renumit pentru meșterii olari au început să apară transferuri importante pentru nivelul județean.
Fără îl mai pune la socoteală pe mijlocalul dreapta Adi Popa, la reunirea programată luni, la Horezu, sub așteptați cinci jucători noi, care au semnat deja contractele.
Fundașul central Ciprian Dinu, mijlocașul central Florian Pîrvu, mijlocașii de bandă Radu Georgescu și Adrian Stănică și atacantul Bobi Verdeș vor juca din sezonul viitor la Flacăra, care devine una din candidatele la titlul județean.
Cel mai sonor nume este cel al vârfului Bobi Verdeș, care ultima dată a activat la Afumați, în Liga a 2-a, alături de Adi Popa. Acesta va îndeplini și rolul de antrenor secund, alături de Raul Nistor.
Stabilit la Slatina, unde se ocupă de grupă de copii, Ciprian Dinu a jucat în tur tot în Superliga Vâlcea, dar la Posada.
Florian Pîrvu a evoluat sezonul trecut la Metalul Reșița și a depus deja memoriu la FRF, în care reclamă neplata salariilor de către Cătălin Rufă.
Fostul mijlocaș al CSM-ului, Radu Georgescu, a fost ultima dată la Șirineasa, dar acolo a evoluat doar un meci, fiind în recuperare după o operație la umăr.
„Cred că este o campanie de achiziții foarte bună pentru noi, plus că nu pleacă nimeni din jucătorii vechi și importanți. Mă mai interesează să aduc și câțiva juniori talentați, mai ales că de acum se va juca obligatoriu la Superligă cu un Under 19 pe teren. Eu sunt din Horezu și vreau să fac ceva frumos aici. Vrem să construim o echipă frumoasă, de care oamenii din toată regiunea Horezu să fie mândri”, a spus Adi Popa, care a jucat până în această vară la Liga a 2-a, la echipe precum CSM Râmnicu Vâlcea, FC Olt și CS Afumați.
Articol scris de Adi Georgescu