Artimon ține cu CSM în derby-ul Vâlcei: „Va fi meciul marilor orgolii”

Marius ANGHEL 22 Nov. 2012, 14:13 Seria 2
Artimon ține cu CSM în derby-ul Vâlcei:**

Dacă antrenorii și jucătorii de la CSM Râmnicu Vâlcea sunt în silenzio-stampa impus de antrenorul Laurențiu Tudor, fostul tehnician din Zăvoi, Alin Artimon a vorbit deschis de derbyul vâlcean care se va disputa sâmbătă, la Drăgășani.

„Sigur va fi un meci al marilor orgolii, cred că va fi un joc echilibrat, eventuala diferență mică de valoare va fi anulată de atitudinea arătată în teren. Jucătorii de la CSM au demonstrat în returul sezonului trecut că au calitate, au rămas aceeași jucători, pot arăta asta și contra Damilei”, a spus Artimon, acum antrenor la Farul Constanța.

Artimon va fi fanul foștilor săi elevi. „Eu, în Vâlcea pot ține doar cu două echipe, cu CSM și formația de handbal Oltchim. Chiar dacă relația mea cu patronul Rufă este zero după plecarea mea, CSM înseamnă același lucru, cu el, fără el, cu mine sau fără mine. Doresc multă baftă CSM-ului în acest joc, sper să câștige, iar Damilei, după acest meci, le urez să își îndeplinească obiectivul”.

Articol scris de Adi Georgescu

Marius ANGHEL 22 Nov. 2012, 14:13 Seria 2
Pe aceeași temă