Președintele onorific al echipei Minerul Lupeni, Cornel Resmeriță, chemat la discuții pe tema unui eventual ajutor financiar către Jiul Petroșani a afirmat că nu ar spune nu, dar că nu vede cum.
Â
„Îmi pare rău pentru Jiul, dar am și eu o echipă Minerul Lupeni care trebuie menținută. Am participat la acea discuție pentru că m-a rugat primarul Ridzi. Cât sunt eu la Lupeni îi asigur pe cei de acolo că vor avea echipă în liga secundă și de ce nu chiar în Liga l. Adevărul este că Valea Jiului merită să aibă o echipă. Sunt de acord să sprijin Jiul dacă ar fi o cale legală. Dar nu-mi permit să ajut Jiul prin desființarea Minerului. Minerul este o echipă prin tradiție mai veche decât Jiul. Cât de săraci suntem echipa o vom păstra pentru acești oameni din oraș”, a spus oficialul.
Â
Acesta a afirmat că Minerul va transfera mai mulți jucători în această vară. „Vin mulți jucători în probe la Minerul, dar nouă ne trebuie fotbaliști”, a glumit Resmeriță.
Â
Â
articol scris de Loredana Juglea