Amical în familie la Oradea

04 Nov. 2009, 17:59 Seria 2
Amical în familie la Oradea

Fără patru dintre titularii de bază ai echipei, Muscă, Cosma,
Bucur și Floruț, aflați în infirmeria clubului, FC Bihor s-a impus,
azi, cu scorul de 4-0 în jocul școală cu FC Bihor II.

Golurile au venit abia în partea secundă, când pentru „satelit”
au evoluat juniorii clubului. Următorul joc pentru FC Bihor va avea
loc sâmbătă, când formația orădeană va întâlni, într-un meci
amical, CFR Timișoara (ora 11:00), echipă pe care, culmea, ar fi
trebuit să o întâlnească în runda a XIII-a a seriei.

Pe de altă parte, antrenorii orădeni s-au arătat deranjați in
această dimineață de lipsa apei calde de la stadion motiv pentru
care au și oprit mai repede ședința de pregătire. Aceștia și-au mai
arătat nemulțumirea și în ceea ce privește amenzile specificate în
Regulamentul de Ordine Interioară.

„Nu putem să amendăm un jucător al cărui salariu
este de 100 de euro, cu 300 de euro, pentru că nu a îndeplinit
sarcinile de joc. Suma este mult prea mare și jucătorii penalizați
automat ar deveni nemulțumiți. Noi nu dorim acest lucru. Vrem să
facem amenzile proporțional cu actualele lor salarii, iar dacă vor
continua să greșească atunci spre exemplu, amenda de 100 de lei să
se dubleze la următoarea abatere și dacă e cazul să se
tripleze”
, a declarat „secundul” Kulcsár Sandor.

FC Bihor – FC Bihor
II 4-0 (0-0)

Au marcat: Lobonț (2), Balla, R. Andor

FC
Bihor:
Fildan – Țârcă, Ambruș, Tânc, A. Achim –
Molnar L., C. Străuț, Filip, F. Pop – Bundea, Lukács.
Au mai jucat:
Pascal – Opriceană, Letan, Balla, Butuc,
Dianu, R. Andor, Sanda, Ban, Lobonț.
Antrenor:
Ovidiu Lazăr.

Articol scris de: Nicolae
Mihalcea

04 Nov. 2009, 17:59 Seria 2
Pe aceeași temă