Amânarea etapei din Liga 2 din weekendul ce tocmai a trecut, cauzată de decesul dinamovistului Patrick Ekeng, a provocat modificări de program în campionat. Una dintre formațiile afectate este și UTA Bătrâna Doamnă, care – inițial – știa că va trebui să evolueze în etapa a 7-a a play-off-ului la Mediaș duminică seara, de la ora 18:00. Luni dimineață însă, Federația Română de Fotbal i-a informat pe arădeni că vor juca în „fieful” Gaz Metanului sâmbătă, de la ora 11:00.
Pe cale de consecință, confruntările ulterioare ale „alb-roșiilor” cu Chindia și Mioveniul se vor disputa, cel mai probabil, miercuri (în intermediară, pe 18 mai), respectiv sâmbătă, 21 mai.
Vă reamintim că „Bătrâna Doamnă” recuperează partida cu FCM Baia Mare miercuri, la ora 17:00, în cadrul etapei a 6-a a play-offului ligii secunde – seria de Vest.
Sursa: Sport Arad