Remus Steop s-a arătat dezamăgit după eșecul de la Turda, scor
1-2. Golurile echipei Arieșul au fost marcate de Sântejedean (14)
și Astafei (18), iar pentru Fortuna a marcat Marișescu (55).
De remarcat că Ghiță Marișescu (35 de ani) s-a retras inițial
din fotbal vara aceasta, dar a fost legitimat din nou la Covaci,
din cauza problemelor de lot pe care le are Steop. Marișescu ocupă
și funcția de antrenor secund.
,,Au fost două reprize diametral opuse, în prima noi
am greșit flagrant de două ori, iar adversarul nu ne-a iertat. Pe
lângă aceste greșeli am fost obligat să fac două schimbări, care nu
au adus acel plus pe care îl așteptam.Consider că partea a doua a
jocului ne-a aparținut în totalitate, dar nu am reușit să
concretizăm decât o singură dată. Suntem o echipă foarte tânără, în
formare, care nu și-a permis să aducă absolut nici un jucător cu
experiență. Gazdele se vede că alcătuiesc o echipă mai matură, care
au avut câteva momente bune de joc. Nu am ce comenta la adresa
arbitrajului, au fost câteva faze confuze, dar nu au influențat
rezultatul jocului”, a spus după meci antrenorul
formației din Covaci, Remus Steop.
Articol scrie de Ioan ARION