„Am fost alungat!”

30 Oct. 2009, 07:39 Seria 2

Mijlocașul le reproșează conducătorilor alb-negrilor că au
renunțat prea ușor la el

Rănile produse de despărțirea nu s-au cicatrizat, iar Laurențiu Buș
vorbește cu nostagie de fosta echipă. Mai mult, spune că este fanul
alb-negrilor în bătălia pentru promovare din seria ardeleană a
ligii secunde.

După șase ani petrecuți în curtea „studenților”, mijlocașul
Laurențiu Buș (22 de ani) a avut parte în vară de un transfer cu
scandal. Atunci, s-a spus că fostul internațional de juniori a
părăsit clubul fiindcă se săturase de conflictele cu suporterii,
dar acum, după câteva luni, însuși Buș face lumină în acest
caz.

„Nu am plecat din cauza fanilor. Chiar dacă am mai
avut conflicte cu ei, eu mereu i-am respectat. Am plecat din cauza
lui Ioan Mărginean. Practic, am fost alungat, m-au dat afară pe ușa
din dos. S-au jucat cu mine și am ajuns să fiu vândut pe un preț de
nimic. M-a durut acest lucru”
, povestește Laurențiu,
care nu are drept de joc în meciul de mâine de la Turda.

„Îmi pare rău că nu voi putea juca mâine, pentru că
aveam ceva de demostrat, mai ales conducerii lui „U” Cluj și în
special lui Mărginean. S-a renunțat prea ușor la mine și la colegii
mei, pentru că noi am crescut acolo”
, mai spune
mijlocașul.

A rămas cu „sufletul curat”

În ciuda despărțirii cu năbădăi de „U”, jucătorul spune că nu are
resentimente, ba chiar își dorește să-i vadă pe alb-negri în Liga
I. „Am petrecut atâția ani acolo și nu se pot șterge cu
buretele. Este normal să îmi doresc să le meargă bine. Va fi însă o
luptă acerbă acolo sus. Au însă șanse reale, fiindcă, spre
deosebire de anul trecut, acum au și spijin financiar foarte
bun”
, este de părere Buș.

Nu regret că am jucat la „U” Cluj. Într-o zi mi-ar
plăcea să revin la echipa la care am crescut

Laurențiu Buș, mijlocaș Arieșul Turda

10.000 de euro
a încasat „U” Cluj pentru transferul lui Laurențiu Buș

Din iarnă în primul eșalon?

Laurențiu Buș a mărturisit că negociază cu o echipă din primul
eșalon și este la un pas să părăsească echipa din Turda.

„Mai mult ca sigur la iarnă voi pleca la o echipă
din Liga I. Nu pot să zic un nume, pentru că nici eu nu știu sigur.
Urmează să mă întâlnesc zilele acestea cu impresarul meu și să
discutăm mai multe detalii. Îmi doresc foarte mult să joc la o
echipă mai puternică”
, mărturisește mijlocașul.

articol scris de Andra LUPOU

30 Oct. 2009, 07:39 Seria 2
Pe aceeași temă