Alin Artimon: „Suntem încă sub presiune, suntem acolo jos și fiecare punct și victorie sunt foarte importante”

Alin Artimon:**

Joi, 12 martie, la Stadionul Municipal din frumosul parc caransebeșean Teiuș a avut loc conferința de presă săptămânală susținută de staff-ul tehnic al echipei gugulane. De această dată, antrenorul principal Alin Artimon a venit însoțit de marcatorii celor două goluri care au adus victoria caransebeșenilor în meciul de sâmbăta trecută cu Șoimii Pâncota, Marius Tomozei și Constantin Stoica.

În etapa a 19-a a Ligii 2, FC Caransebeș joacă în deplasare, sâmbătă, de la ora 11:00, pe terenul echipei CS Mioveni.

„Ne aflăm în fața unui test important, în fața unui joc greu, cu una dintre echipele bune ale seriei, cu o echipă care se pregătește temeinic pentru revenirea în Liga I, dovadă fiind renovarea stadionului și pașii pe care administrația locală din Mioveni îi face pentru a asigura o infrastructură performantă echipei. Sunt convins că și echipa își dorește să țină pasul cu aceste investiții, și vom avea un joc extrem de dificil. Chiar dacă Mioveniul are prima șansă, ne ducem să jucăm, ne ducem să ne ridicăm la nivelul adversarului, și pentru noi va fi un test util meciul cu o echipă care stă bine în clasament, pentru a vedea în condiții normale și de deplasare la ce nivel suntem. Chiar dacă plecăm cu șansa a doua, asta nu înseamnă că suntem dinainte victime. Cred că e un test util și trebuie să fim preocupați să creștem nivelul de joc. Mă bucur că nu avem probleme cu suspendările în lot, și așteptăm ca și săptămâna viitoare să fim în formulă completă, să putem să-l avem lângă noi și pe ultimul jucător cu probleme medicale, pe Stoianof, a cărui refacere sperăm să aibă loc până la meciul de miercuri, cu Vâlcea. Sper că am digerat repede punctele acestea și acum trecem la jocul următor. Suntem conștienți că nu putem trăi din amintiri, jocul care a trecut e deja istorie, iar cel care vine ne poate crea probleme mari dacă nu vom fi capacitați sută la sută. Urmează o săptămână foarte încărcată, începem cu o deplasare destul de lungă la Mioveni și cu un joc tare, jucăm acasă miercuri cu Vâlcea, după aceea cu Reșița, și trebuie să fim pregătiți din toate punctele de vedere pentru a putea duce cu bine această săptămână și a scoate cât mai multe puncte din aceste meciuri. Suntem încă sub presiune, suntem acolo jos și fiecare punct și fiecare victorie sunt foarte importante. Sper să putem înlănțui rezultate pozitive și să ne preocupăm și în continuare de creșterea formei sportive, pentru a presta un joc cât mai apropiat de nivelul pe care echipa și-l dorește sau îl poate oferi”, a spus Alin Artimon.

La rândul său, Constantin Stoica a declarat că meciul de la Mioveni este unul greu, dar nu e imposibil ca gugulanii să facă o figură frumoasă acolo. „Alături de coechipierii mei sper să aducem toate cele trei puncte, sau măcar unul, și suntem încrezători și pregătiți să luptăm până la capăt”.

„Sper ca din deplasarea de la Mioveni să venim cu punct, cu puncte, fiindcă avem nevoie în lupta noastră pentru salvarea de la retrogradare”, a spus în finalul conferinței de presă și Marius Tomozei.

Înaintea etapei din acest weekend, FC Caransebeș ocupă locul 10 în Seria a II-a, cu 13 puncte, iar CS Mioveni e pe 5 cu 25 de puncte.

Articol și foto de Adrian CRÂNGANU

Pe aceeași temă