Aflat la Câmpina, unde urmează un program de recuperare după o ruptură fibrilară, fundașul dreapta al echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Marius Tomozei se declară nemulțumit de atitudinea conducerii clubului.
„Sunt dezamăgit, de când m-am accidentat, nu am primit nici măcar un telefon de la patron, să mă întrebe cum mă simt sau dacă am nevoie de ceva. Plătesc din banii mei refacerea și nu cred că este normal acest lucru, deoarece m-am accidentat jucând pentru această echipă. Trebuie să mai stau încă o săptămână la Câmpina pentru recuperare” a susținut Marius Tomozei.
Fundașul dreapta nu a apucat să joace nici un minut în acest sezon pentru alb-albaștri, accidentându-se chiar în ultimul amical înaintea de startul sezonului.
Articol scris de Adi Georgescu