A început duelul declarațiilor înainte de Baia Mare – Vâlcea. Codin: „Sper să marchez din nou contra fostei mele echipe. Sunt sigur că îi vom bate”

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 28 Mar. 2016, 12:03 Seria 2
A început duelul declarațiilor înainte de Baia Mare - Vâlcea.** Codin:

Vâlcean la origine, atacantul echipei FCM Baia Mare, Adrian Codin (24 ani), speră să marcheze din nou în poarta fostei sale echipe, CSM Râmnicu Vâlcea. Vârful a jucat pentru Damila și CSM în perioada 2012-2015, iar în vara trecută, după ce și-a reziliat amiabil contractul cu oltenii, a ajuns la Baia Mare.

În meciul din tur, CSM – Baia Mare 0-1, Codin a înscris golul victoriei echipei maramureșene, în Zăvoi, chiar în finalul meciului. „Am petrecut ani frumoși la Vâlcea. O să îmi pară rău dacă nu vor ajunge în play-off. Eu sunt sigur că îi vom bate la Baia Mare, avem un parcurs bun în ultimele etape. Sper să reușesc să marchez din nou contra lor, așa cum am făcut în tur”, a spus atacantul.

Adrian Codin speră ca, pe viitor, să revină acasă, la Râmnicu Vâlcea. „Sper ca sâmbătă să dovedesc din nou Vâlcii că de acolo au plecat mulți jucători de valoare, din cauza unor oameni care sunt pe acolo. O să respect mereu Vâlcea, voi fi mereu cu sufletul acolo. Sper ca în viitor să mai joc pentru CSM”, a mai afirmat Codin.

În acest sezon, Adrian Codin are 12 jocuri pentru FCM Baia Mare, pentru care a reușit două goluri.

Articol scris de Adi Georgescu
Foto: Dan Lixandru

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 28 Mar. 2016, 12:03 Seria 2
Pe aceeași temă