A început ca atacant, acum face furori în poarta Bihorului

Marius ANGHEL 03 May. 2011, 19:30 Seria 2
A început ca atacant,** acum face furori în poarta Bihorului

Transferat în iarnă de la echipa maghiră Zalaegerszegi TE,
portarul Pogacsics Krisztian s-a adaptat foarte repede la FC Bihor
și a devenit unul dintre oamenii de bază ai trupei lui Gheorghe
Ghiț. Precum la Sibiu și Mioveni, goalkeeper-ul FC Bihorului a avut
și la Alba Iulia o evoluție foarte bună. Paradoxal, el a început
fotbalul ca atacant, dar cu timpul s-a reprofilat ca și
portar.

Actulul portar titular al FC Bihorului, Pogacsics Krisztian,a
început fotbalul la vârsta de 8 ani, la echipa locală Zalaegerszegi
TE. Mai întâi a evoluat ca atacant, pe parcursul junioratului a
trecut însă pe postul de portar. A debutat la seniori la vârsta de
19 ani, activând timp de șase ani la echipa mare a clubului ZTE FC,
cu care a obținut și un loc III în campionatul țării vecine. În
iarna acestui an s-a transferat la FC Bihor, unde a evoluat încă
din prima etapă a returului ca titular, având și câteva prestații
foarte apreciate.

– Cum ai început fotbalul?
– Am început la echipa din orașul natal, Zalaegerszegi TE, unde
am jucat pe post de atacant, iar atunci când sănătatea nu mi-a mai
permis, fiindcă nu mai puteam să alerg, am trecut pe postul de
portar.

– Ce amintiri ai de la echipa la care ai
debutat?

– Am început să evoluez la seniori de la vârsta de 19 ani, mai
întâi am fost rezervă, fiind introdus în jocuri în partea a doua,
de prin minutul 60.

– Ce perioadă ai activat la formația de seniori din
Ungaria?
– Șase ani am jucat la echipa de seniori
a clubului Zalaegerszegi TE și am avut chiar câteva rezultate
remarcabile în campionatul primei divizii din Ungaria, unde am
terminat într-un sezon pe locul al III-lea.

– Ai venit în iarnă la FC Bihor, cum ți-se pare atmosfera
de la echipa orădeană?
– Mă simt foarte bine,
echipa este una care-mi place și mă gândesc că dacă vom aborda
toate meciurile cu seriozitate, atunci sunt convins că vom și
promova.

– Cum ai găsit echipa bihoreană, la transferul tău din
această iarnă?
– Mă simt bine la echipă, unde am
constatat că sunt foarte mulți tineri, asta mă bucură și, în
consecință, cred că vom promova în prima ligă încă din sezonul
următor. Sunt jucători cu calități pe măsura așteptărilor,
conștienți de menirea lor. Aștept să avem rezultate indiferent cu
ce adversar jucăm, indiferent că este o echipă mai bună sau una
care nu se anunță într-atât de periculoasă.

– Ai fost deja titular, ai avut evoluții foarte bune, ești
destul de apreciat. Cum caracterizezi meciurile disputate sub
culorile clubului orădean?
– Au fost câteva
jocuri foarte dificile, pe care chiar am și reușit să le câștigăm,
la Sibiu, Mioveni, Iași și Alba Iulia, în compania unor echipe de
valori apropiate cu formația noastră. Chiar dacă nu am dominat la
început în toate jocurile, am încercat să jucăm cât mai bine și am
reușit rezultate remarcabile care ne-au ajutat să ocupăm un loc
fruntaș până în prezent.

– Ai avut emoții la debutul tău la FC
Bihor?
– Nu, decât la primul meci, cu Arieșul
Turda, de pe teren propriu, după care nu am mai simțit niciun fel
de emoție, m-am adaptat…

– Ai un model anume pentru postul de
portar?
– Goalkeeperul formației franceze
Olympique Lyon, Loris, care este un portar foarte tânăr și la o
vârstă destul de fragedă a ajuns să evolueze la un nivel foarte
înalt. Este un portar dinamic, cu certe calități.

– Cum ți se pare fotbalul românesc în comparație cu cel din
Ungaria?
– Este asemănător cu al nostru din
Ungaria. Nici noi nu prea știm să ajungem la un nivel înalt.
Competiția din România este mai de calitate totuși decât cea din
Ungaria.

– Cum vezi jocurile viitoare?
– Sunt
meciuri importante. Trebuie să nu subestimăm niciun adversar,
fiindcă de multe ori ni s-a întîmplat să avem dificultăți tocmai
din cauza aceasta. Noi trebuie să ne facem datoria în orice joc,
indiferent că întâlnim o echipă mai bună sau una mai puțin
cotată.

– Urmează derby-ul cu UTA…
– Am auzit
foarte multe despre UTA. Aș putea să fac o comparație cu duelurile
din Ungaria dintre Zalaegerszegi TE și Haladas. Abia aștept acest
meci.

– Ce șanse consideri că are echipa orădeană de
promovare?
– Totul depinde de noi. Am învins
echipe bune, precum CS Mioveni, Politehnica Iași și Voința Sibiu,
important e să nu ne împiedicăm cu echipele mai puțin cotate și
atunci nu vom avea probleme.

Nume: Pogacsics
Prenume: Krisztian
Data nașterii: 17 octombrie 1985
Locul nașterii: Zalaegerszeg
Jucător preferat: Loris (Olympique Lyon)
Echipă preferată: Manchester United
Actor preferat: Jim Carrey
Film preferat: Ace Ventura
Cărți preferate: biografiile

Sursa: fc-bihor.ro

Marius ANGHEL 03 May. 2011, 19:30 Seria 2
Pe aceeași temă