Viorel Tănase: „Vrem să ne calificăm în play-off și apoi să terminăm în primele 4”

Horia Alexoae, Marius ANGHEL 28 Aug. 2014, 16:48 Liga 2
Viorel Tănase:**

În conferința de presă premergătoare sezonului 2014-2015 al Ligii a II-a, antrenorul formației Sport Club Bacău a vorbit despre perioada de pregătire, dificultățile financiare, obiectivele pentru noul sezon și despre mutarea pe stadionul „Letea”.

Despre perioada de pregătire și obiectivele pentru campionat: „Plecăm la drum în noul campionat cu optimism și cu încredere. Vom avea un parcurs mai bun decât cel de anul trecut, datorită modului în care băieții au abordat pregătirea pe care am făcut-o. Deși am traversat o perioadă dificilă, jucătorii noștri au dat dovadă de profesionalism și s-au pregătit foarte bine, iar asta s-a văzut și în faptul că n-am pierdut niciun joc de pregătire. Chiar dacă am întâlnit adversari mai modești, important e că suntem în progres ca joc, ca disciplină, ca mentalitate. Față de anul trecut, avem un debut de campionat mai accesibil, întâlnind echipe care s-au clasat sub noi în sezonul precedent plus o nou-promovată. Cred că putem lua 9 puncte din primele patru etape. Nu ne va fi ușor, vom avea meciuri grele, dar eu cred că ne vom putea impune. Va fi un an în care toți jucătorii vor fi motivați pentru a realiza obiectivul pe care ni l-am propus, acela de accedere în play-off și apoi de clasare în primele 4. Eu zic că e un obiectiv realizabil. Principalele favorite la promovare sunt Săgeata Năvodari, Academica Argeș, Unirea Slobozia, după care urmăm noi. Mă bazez pe coeziunea lotului, pe forța grupului și cred că vom reuși”.

Despre restanțele financiare: „La acest moment, mai avem restant un salariu și jumătate, care se va achita săptămâna viitoare, precum și cele 10 prime aferente jocurilor din retur și play-off. Avem încredere că situația se va rezolva, nu vrem să fim sclavii banilor, vrem să fim profesioniști și să muncim, pentru că vor veni și banii”.

Despre mutarea pe stadionul „Letea”: „Ne simțim acasă pe stadionul „Letea”, asta s-a văzut și în jocurile de pregătire, în care băieții au dat un randament bun. Ne pregătim zi de zi pe acest stadion și asta s-a văzut și în jocuri. Sper ca până ora primului joc de acasă, cu Farul, terenul să arate mai bine decât acum. Din punctul meu de vedere, e un avantaj că ne întoarcem pe acest stadion”.


Știai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului din ligile inferioare?

Articol și foto de Horia ALEXOAE

Horia Alexoae, Marius ANGHEL 28 Aug. 2014, 16:48 Liga 2
Pe aceeași temă