Viitorul Pandurii este una dintre surprizele plăcute ale acestui sezon din Liga 2. Până acum, gorjenii au avut un parcurs care îi fac să spere la play-off, după care să se lupte la un loc pentru promovare. Antrenorul Flavius Stoican a afirmat că meritul e în mare parte al jucătorilor și că evoluțiile de până în acest moment l-au mulțumit.
Stoican nu crede că Viitorul Pandurii putea să facă mai multe decât a făcut. Clasarea pe locul 2 la final de 2020 îi dau încredere să spere la partide bune și în anul următor, în ultimele meciuri din sezonul regular, pentru început. ”Principalul” nu-și atribuie multe merite pentru parcursul din acest campionat.
”Nu știu dacă se putea să avem un parcurs și mai bun, dar e clar că se putea și mai rău. Nu există o rețetă a succesului. Sunt echipe care au antrenor de mult timp și tot au un început dificil de sezon. Eu doar le-am dat încredere jucătorilor, entuziasm, și cred că asta e una din cheia succesului nostru de până acum”, a declarat Flavius Stoican, citat de Pandurul.
În această iarnă, Viitorul Pandurii trebuie să rezolve situația a patru fotbaliști, ale căror contracte expiră în vară. Din informațiile oferite în exclusivitate de Liga2.ro, fundașul Andrei Dragu (21 de ani), mijlocașii Marius Cioiu (21 de ani) și Paul Chiorean (23 de ani) și atacantul Daniel Paraschiv (21 de ani) au înțelegerile scadente la final de stagiune și au fost demarate negocierile cu ei, în privința prelungirilor.
Doar că fotbaliștii ar fi refuzat să semneze noi contracte, la primele discuții cel puțin, și se gândesc serios la transferurile la alte echipe. Nu au acceptat prevederile noilor înțelegeri. În privința lui Daniel Paraschiv au apărut deja primele cluburi interesate, atât din Liga 2, dar și din Liga 1.
Paraschiv a recunoscut interesul și posibilitatea unui transfer la UTA.
Viitorul Pandurii și-a manifestat interesul pentru transferul portarului Paul Cosma (18 ani), de la Sportul Şimleu Silvaniei (Seria 10 din Liga 3). Gorjenii au însă de așteptat dacă vor în continuare să îl ia, pentru că tânărul va merge în probe la o echipă din Liga 1, FC Botoșani.
Viitorul Pandurii termină prima parte a sezonului și anul pe locul 2 în Liga 2, cu 26 de puncte. A înregistrat în 14 partide, opt victorii, două egaluri și patru înfrângeri și este la patru lungimi de liderul U Craiova 1948 SA. Distanța față de poziția a 7-a, prima care nu asigură prezența în play-off la finalul sezonului regular este de patru puncte. Locul respectiv este ocupat momentan de Metaloglobus.
În prima rundă din 2021, gorjenii vor evolua pe teren propriu cu ”U” Cluj.
Foto: Răzvan Păsărică/ Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/paul-cosma-portarul-dorit-de-viitorul-pandurii-va-merge-in-probe-la-fc-botosani-sunt-pregatit-sa-fac-pasul-intr-un-esalon-superior-19163034
https://liga2.prosport.ro/seria-1/interviu-jucatorul-pe-care-viitorul-pandurii-crede-ca-poate-sa-obtina-un-milion-de-euro-nu-se-gandeste-momentan-la-transfer-vrea-sa-promoveze-mai-intai-cu-echipa-gorjeana-jocul-ne-da-sper-19162950
https://liga2.prosport.ro/seria-1/uta-pe-urmele-golgheterului-u21-din-liga-2-daniel-paraschiv-s-a-consultat-cu-aradenii-de-la-viitorul-pandurii-19162857