CS Drobeta, lider în Liga 3 după prima etapă a noului sezon. La echipa antrenată de Flavius Stoican, 12 jucători, dintre care șase africani, s-au aflat la debutul în acest eșalon

Mircea OGLINDOIU 30 Aug. 2026, 12:21 Liga 3

Nou-promovata CS Drobeta Turnu Severin a debutat cu dreptul în Liga 3.

În prima etapă a sezonului 2026-2027, echipa severineană antrenată de Flavius Stoican a învins, vineri, 28 august, Petrolul Hârtiești, scor 2-0 pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin.

CS Drobeta Turnu Severin a trecut lejer de Petrolul Hârtieși în prima etapă a Ligii 3

Gazdele au dominat autoritar jocul, au marcat de două ori, au trimis în două rânduri balonul în bară, prin Elias Ominyi (65) și Cătălin Tronea (82), în timp ce oaspeții au avut un singur șut pe spațiul porții, abia în prelungirile partidei, prin Adrian Antone. Golurile au fost marcate de Denis Dragu și David Ureche, în minutele 31, respectiv 64.

Precum CS Drobeta, și Petrolul Hârtiești, campioana din Argeș, este o nou-promovată în Liga 3.

Flavius Stoican: ”Trebuie să fim mai atenți la finalizare”

CS Drobeta Turnu Severin și Petrolul Hârtiești sunt și singurele echipe nou-promovate care au fost repartizate în Seria 6, iar după rezultatele strânse din prima etapă ocupă primul, respectiv ultimul loc al clasamentului.

Echipa din Argeș a avut însă o prestație modestă la debutul în Liga 3, după ce în amicalele verii suferise înfrângeri pe linie. Se va lupta pentru evitarea retrogradării, în timp ce echipa severineană are ca obiectiv calificarea în play-off și, ulterior, atacarea promovării în Liga 2.

”Mă bucur că nu am primit gol. Am marcat de două ori și ne-am creat mai multe ocazii. Trebuie să fim însă mai atenți la finalizare, pentru a căpăta mai multă încredere. Important este că am debutat cu dreptul, iar spectatorii au plecat mulțumiți de la stadion (n.r – 1000 de mehedințeni au fost prezenți în tribune). Rămânem cu picioarele pe pământ și trebuie să devenim mai buni de la zi la zi”, a spus antrenorul echipei severinene, Flavius Stoican.

Acesta a mizat în prima etapă pe: Mario Ibinceanu – Denis Dragu, Adrian Malacu, Rareș Fotin, Abdul Kadiri – Adrian Gîdea (Eric Tibu 62), David Ureche (Cătălin Tronea 75), Robert Nartey (Luca Păsat 70), Luca Screciu (Dragoș Găină 75) – Mensah Bismark, Korblah Kedzie (Elias Ominyi 62).

12 dintre jucătorii utilizați de CS Drobeta au fost la debutul în Liga 3

La echipa severineană, 12 din cei 16 jucători utilizați, printre care și șase africani, s-au aflat la debutul în Liga 3. Singurii care mai evoluaseră pe cea de-a treia scenă fotbalistică a țării au fost Dragu, la CSM Slatina și Oltul Curtișoara, Malacu, la Timișul Șag, Gîdea, la FC Bihor Oradea și Crișul Sântandrei, și Tronea, la CSU Alba Iulia și Viitorul Onești.

Etapa viitoare, CS Drobeta Turnu Severin va juca, în deplasare, cu cealaltă echipă argeșeană din Seria 6, Unirea Bascov, retrogradată reprimită în campionat.

Petrolul Hârtiești, echipă care s-ar putea muta în curând, pentru meciurile de pe teren propriu, în județul Olt, la Colonești, va întâlni Minerul Lupeni, în runda a 2-a.

Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto

Mircea OGLINDOIU 30 Aug. 2026, 12:21 Liga 3
Pe aceeași temă