Învinsă etapa trecută la Buzău, scor 1-3 cu Gloria, Viitorul Pandurii întâlnește sâmbătă, de la ora 11:00, la Târgu Jiu, în runda a 14-a din Liga 2, ocupanta locului secund Unirea Slobozia.
Echipa lui Costel Enache vine în Oltenia după succesul cu 1-0 din campionat cu SC Oțelul Galați și urmat, marți, de remiza albă cu Petrolul, în Cupa României, iar antrenorul gorjenilor Florin Stîngă se teme de defensiva bine organizată a ialomițenilor.
Unirea Slobozia a primit doar 8 goluri în Liga 2 în primele 13 meciuri, în timp ce Viitorul Pandurii a încasat 20.
Cele două combatante sunt despățite de 10 puncte, oltenii fiind pe 14 în clasament.
”Anul trecut au prins play-off-ul, au o echipă bună. Nu au schimbat foarte multe lucruri și sunt conduși de un antrenor cu o vastă experiență. Ne așteaptă un meci dificil, cu o echipă bine organizată, o echipă care primește foarte greu gol și are în componență jucători buni, tehnici. Trebuie să ne ridicăm la cel mai bun nivel ca să putem obține un rezultat pozitiv. Nu contează că au evoluat la mijlocul săptămânii în Cupă, pentru că au folosit jucătorii care au prins mai puține minute în campionat (n.r. – Deloc adevărat. Jucătorii utilizați pot fi oricând folosiți în primul 11 și în campionat). Am urmărit meciul, cunosc foarte bine echipa. Important e ceea ce facem noi. Nu ar fi o surpriză să câștigăm, pentru că în fotbal cel care are atitudinea mai bună și mai multă determinare reușește să se impună”, a declarat Florin Stîngă, conform gorjeanul.ro.
Stîngă tot mai speră ca elevii săi să remedieze greșelile individuale, care au dus la primirea multor goluri în actuala stagiune. Viitorul Pandurii mai are și probleme de efectiv, Claudiu Dragu alăturându-se mai vechilor indisponibili, Core, Micle și Godja.
”Din păcate, facem foarte multe greșeli personale care duc la primirea acestor goluri. Lucrăm foarte mult la antrenamente să remediem aceste aspecte, dar, din păcate, încă suferim. Am avut discuții individuale, de grup, am încercat să înțeleg de ce primim atâtea goluri. Până la urmă, lipsa noastră de concentrare e de vină”, a completat Stîngă.
Viitorul Pandurii se află pe locul 14 în Liga 2, cu 15 puncte, și golaveraj 15-20. La precedetul meci de pe teren propriu, gorjenii au furnizat supriza, după ce au învins Steaua cu 4-3, revenind de la 0-2.
Unirea Slobozia se află pe poziția a 2-a, cu 25 de puncte și golaveraj 20-8.
Meciul dintre aceste două echipe, din cadrul etapei a 14-a a Ligii 2, are loc sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul Municipal din Târgu Jiu.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/nationale/10-jucatori-din-liga-2-convocati-de-daniel-pancu-la-nationala-u20-a-romaniei-pentru-amicalele-cu-italia-si-polonia-dinamo-si-unirea-constanta-dau-cate-doi-jucatori-la-lot-19253285
https://liga2.prosport.ro/seria-1/pelici-uimeste-17-jucatori-din-22-convocati-la-nationala-u19-a-romaniei-pentru-stagiul-din-slovenia-sunt-din-liga-2-19253163
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/costel-enache-a-invocat-divinitatea-dupa-unirea-slobozia-petrolul-dumnezeu-ne-a-vazut-ca-suntem-muncitori-cu-sufletul-pe-teren-si-ne-a-ajutat-antrenorul-crede-ca-jucatorii-sai-a-19252863