Gloria Buzău a trecut lejer de Viitorul Pandurii Târgu Jiu în meciul de pe teren propriu din etapa a 13-a a Ligii 2. Cu 3-1 s-a impus echipa din Crâng în fața unui adversar care a fost doar o umbră a celui care runda trecută reușea să învingă spectaculos liderul Steaua, după ce revenea de la 0-2.
În partida de la Buzău, gorjenii au contat în atac abia în ultimele minute, când meciul era decis și jucătorii lui Adrian Mihalcea probabil se gândeau deja la ce urmează pentru ei.
Într-un meci dominat autoritar, Gloria Buzău a reușit să-și simplifice întâlnirea cu Viitorul Pandurii încă din minutul 14, când Valentin Munteanu a profitat de o respingere slabă a lui Opric și a marcat.
Ocaziile Gloriei au curs la poarta gorjenilor, însă desprinderea a venit abia în minutul 50, când Andrei Blejdea a profitat de o altă gafă a lui Opric și a înscris simplu. Și Alexandru Boiciuc și-a trecut numele pe lista marcatorilor în minutul 54, după o fază de contraatac.
Jucătorii lui Mihalcea s-au relaxat apoi și au evoluat la trecerea timpului, astfel că adversarii au avut șansa să se apropie mai mult de poarta lui Relu Stoian, care a și acuzat o accidentare musculară.
Pe acest fond de joc, Alexandru Dulca (88) a reușit să înscrie din careu după ce a trecut de Sălceanu și Marku.
Gloria a fost chiar în corzi în ultimele minute, însă Răsdan (90+1) a bătut o lovitură liberă din fața careului pe lângă poartă, la o fază în care dacă ar fi reușit să marcheze ar fi ridicat pulsul gazdelor pentru ultimele minute. Dulca (90+4) a executat și el o fază fixă ceva mai departe de poartă și a trimis în transversală, aproape de vinclu, însă s-a întâmplat în ultimul minut, după aceea arbitrul fluierând finalul.
Cu 22 de puncte, Gloria Buzău le-a egalat pe FK Miercurea Ciuc și SC Oțelul Galați, a depășit-o doar pe a doua la golaveraj și a urcat în sfârșit pe locurile de play-off, chiar pe ultimul, 6.
Viitorul Pandurii, cu 15 puncte și cu un golaveraj mai slab ca al Ripensiei, este pe locul 14.
În etapa a 14-a, Gloria Buzău joacă în deplasare la Unirea Dj, sâmbătă, de la ora 11:00, în timp ce Viitorul Pandurii va evolua acasă, în același interval orar, cu Unirea Slobozia.
Valentin Munteanu 14′, Andrei Blejdea 50′, Alexandru Boiciuc 54′ / Alexandru Dulca 88′
Gloria Buzău: R. Stoian – Oteliță, Wiktroski, Marku, Sălceanu – Gaitan (Dr. Lazăr 87′), Honciu (cpt.), Val. Munteanu (Neicuțescu 60′) – Dudu (Cr. Ciobanu 60′), Boiciuc (D. Burlacu 81′), Blejdea (Rz. Matiș 60′)
Rezerve neutilizate: Wynney – Vîrtej, Sg. Pîrvulescu, Uțiu
Antrenor: Adrian Mihalcea
Viitorul Pandurii: Opric – Dănescu, Ad. Stoian (Al. Dulca 65′), Rogac, Băican – Brînzan, Țegle (Vespe 81′), Vl. Toma (Godja 65′), Răsdan (cpt.) – Dodoi (Andr. Istrate 61′), Cl. Dragu (P. Mitrică 61′)
Rezerve neutilizate: Krupenchi – Chelariu, Vulpe, Banu
Antrenor: Florin Stîngă
Stadion: Gloria (Buzău). Arbitru central: Valentin Porumbel (Olteniţa). Arbitri asistenți: Ionuț Traian Neacșu (Bucureşti) și Marilena Cătălina Nan (Alexandria). Arbitru de rezervă: Mădălin Marinescu (Bucureşti). Observator de arbitri: Petre Radu (Bucureşti). Delegat de joc: Bogdan Gheorghiță (Vaslui).
♦Min 90+4 Final de partidă la Buzău, unde Gloria câștigă cu 3-1 în fața gorjenilor de la Viitorul Pandurii. Victorie facilă pentru echipa lui Mihalcea, cu gorjenii treziți abia când jocul era deja decis
♦Min 90+4 Dulca execută o lovitură liberă de la circa 22 de metri central, mingea lovește transversala aproape de vinclul din dreapta
♦Min 90+1 Florin Răsdan bate lovitura liberă de la 18 metri central, cu dreptul, trimite peste zid, dar pe lângă poartă, în dreapta. Buzoienii au avut mari emoții că diferența pe tabelă se poate micșora la doar un gol
♦Min 90 ||| Kristi Marku faultează în fața propriului careu și primește cartonașul galben
♦Min 88 3-1 Diagonală a lui Rogac, Alexandru Dulca preia pe piept în dreapta careului și trece lejer pe lângă Sălceanu, avansează ușor și pe lângă Marku și șutează puternic din 10 metri central și înscrie lângă bara din dreapta
♦Min 87 ⇐⇒ Ultima schimbare la Gloria Buzău. Iese Pablo Gaitan și intră Dragoș Lazăr
♦Min 86 Relu Stoian acuză o întindere după o degajare și primește îngrijiri medicale. Pe margine se echipează să intre Dragoș Lazăr
♦Min 81 ⇐⇒ La Gloria Buzău, iese Alexandru Boiciuc și intră Dorin Burlacu. La Viitorul Pandurii, iese Alin Țegle și intră Răzvan Vespe
♦Min 80 Matiș avansează pe centru și trage de la distanță, mult pe lângă poartă însă, în stânga. Gloria joacă la trecerea timpului
♦Min 66 ||| Denis Brînzan primește cartonașul galben
♦Min 65 ⇐⇒ O nouă dublă schimbare la Viitorul Pandurii. Ies Adrian Stoian și Vlad Toma și intră Alexandru Dulca și Adrian Godja
♦Min 61 ⇐⇒ Dublă schimbare și la Viitorul Pandurii. Intră Paul Mitrică și Andrei Istrate și ies Claudiu Dragu și Gabriel Dodoi, care ies pe partea cealaltă a terenului și privesc jocul de pe culoarul de intrare la vestiare
♦Min 60 ⇐⇒ Triplă schimbare la Gloria Buzău. Ies Andrei Blejdea, Valentin Munteanu și Dudu și intră Răzvan Matiș, Mihai Neicuțescu și Cristian Ciobanu
♦Min 56 Opric iese mult din poartă, la 19 metri, pentru a-l bloca un adversar, intervine
♦Alexandru Boiciuc reușește tot al doilea gol al său pentru Gloria Buzău, după cel din remiza cu Poli Timișoara (1-1). Atacantul are opt meciuri, șapte începute ca titular.
♦Min 54 3-0 O nouă fază de contraatac a Gloriei, Alexandru Boiciuc primește aproape la mijlocul careului, scapă singur spre poartă, în momentul în care ajunge în careu este ajuns de doi adversari, pe care îi fentează, îi lasă să ajungă în fața sa și trage printre ei lângă bara din stânga. Opric nu mai are nicio vină la acest gol în care a fost spectator
♦Andrei Blejdea are o reacție de descătușare în urma golului marcat și este felicitat prima dată de Boiciuc. Atacantul este la al zecelea meci jucat în acest sezon, nouă începute ca titular și abia la al doilea gol reușit. A mai înscris cu Metalgolobus, în victoria cu 3-1
♦Min 50 2-0 Fază de contraatac, Valentin Munteanu primește o pasă perfectă pe culoar, pătrunde în careu în dreapta și trage la poartă pe jos, Opric are din nou o intervenție dezastruoasă, pune palmele să blocheze, însă scapă mingea în față, în centru, perfect pentru Andrei Blejdea, care înscrie în poarta goală
♦Min 46 S-a reluat meciul de la Buzău
♦Min 45+1 Pauză la Buzău. Gloria are 1-0 în meciul cu Viitorul Pandurii și la acest scor urcă pe locul 6, ultimul care duce în play-off la finalul sezonului regular
♦Min 45 Honciu centrează în careu dintr-o lovitură liberă, gorjenii resping din două încercări
♦Min 43 Toma recuperează la 19 metri central, avansează spre dreapta și șutează puternic spre poartă, însă în plasa laterală, în exterior
♦Min 39 Centrare din stânga a lui Sălceanu în careul gorjenilor, Boiciuc e în poziție ideală la 8 metri central, însă luftează, balonul sare în dreapta, Munteanu țâșnește, însă Opric ajunge primul și reține
♦Min 37 Gaitan pasează în drepta pentru Valentin Munteanu, acesta pătrunde singur în careu și centrează perfect în fața porții. Boiciuc ajunge primul la colțul scurt, după ce scapă de marcajul lui Stoian, însă ratează incredibil din 5 metri. Are doar portarul în față, însă trimite peste
♦Min 34 Valentin Munteanu dă în minge, dar îl lovește puternic și pe adversar, cu talpa, în flancul stâng de atac al gorjenilor, însă scapă fără cartonaș galben, dar e chemat la discuții de arbitru
♦Min 33 Boiciuc șutează din 18 metri ușor lateral dreapta, la prima bară, Opric greșește din nou și respinge în față, însă de această dată ajunge înaintea lui Munteanu și reține
♦Min 32 Răsdan centrează dintr-un corner din dreapta, pe bara a doua, Stoian iese slab pe sub minge, Dragu reia cu capul din 7 metri, însă trimite pe lângă poartă
♦Min 24 ||| Dragu trece de mijlocul terenului, e împiedicat de Gaitan, continuă, iar Georgian Honciu intră din spate și îl pune la pământ. Căpitanul Gloriei primește cartonașul galben
♦Min 22 Blejdea pătrunde în careu pe stânga, ajunge în 8-9 metri lateral și șutează în blocaj
♦Min 21 Răsdan încearcă o execuție direct pe poartă din corner, însă trimite în afara terenului și Stoian va repune mingea din 6 metri
♦Min 17 Prima fază fixă la poarta Gloriei. Răsdan centrează dintr-o lovitură liberă din dreapta, cu boltă, prea tare, iar Stoian reține ușor în 6 metri
♦Valentin Munteanu reușește primul gol pentru Gloria în acest sezon. Astăzi se află la al șaptelea joc pentru trupa din Buzău, al treilea în care începe ca titular.
♦Min 14 1-0 Boiciuc primește în față, se întoarce și șutează pe jos din 19 metri central. Nu e un șut foarte puternic sau bine plasat, ba chiar pe mijlocul porții, însă Opric gafează și respinge mingea în față, iar Valentin Munteanu e atent și ciupește balonul din fața goalkeeperului și înscrie
♦Min 13 Dudu își depășește ușor adversarul, avansează spre centru, din stânga, și trage din 18-19 metri peste poartă
♦Min 12 Țegle intră tare la mijlocul terenului și îl ia pe sus pe Dudu. Arbitrul îl cheamă la discuții și îl iartă de această dată de cartonașul galben
♦Min 11 Pase rapide ale Gloriei, Dudu ridică balonul peste apărare, în dreapta, Valentin Munteanu urmărește singur în careu, însă se grăbește la execuție și nu lovește mingea bine. Balonul trece pe lângă poartă, la colțul scurt, în dreapta porții, deși era singur cu Opric
♦Min 5 Dudu pasează în careu pentru Honciu, acesta întoarce pentru Gaitan, care își așează balonul și trage cu dreptul de la 17 metri central, puțin pe lângă bara din stânga
♦Min 2 Dudu are un prim șut din afara careului, pe lângă poartă, în stânga, fără emoții pentru Opric
♦Min 1 A început partida de la Buzău. Vremea este perfectă pentru fotbal
Gloria Buzău nu a câștigat în campionat de trei etape, perioadă în care a înregistrat remize, 1-1 la Timișoara cu Poli, 0-0 acasă cu Progresul Spartac și 1-1 la Galați cu SC Oțelul. În ultimele patru partide echipa a fost condusă de Adrian Mihalcea, la debutul său pe bancă obținând o victorie acasă cu CS Comunal Șelimbăr (1-0).
În acest sezon, Gloria Buzău este invincibilă pe teren propriu, în cele șase partide înregistrând patru victorii și două remize.
În acest moment, trupa din Crâng ocupă locul 9, cu 19 puncte, iar cu o victorie va urca pe locul 6, urmând a devansa la golaveraj SC Oțelul Galați și a o egala la puncte pe FK Miercurea Ciuc, care are un golaveraj mult superior pentru a fi depășită.
Viitorul Pandurii a reușit runda trecută să iasă din pasa neagră în care înregistrase patru înfrângeri în campionat, cinci dacă punem la socoteală și eșecul din Cupa României cu Dinamo, tot o echipă din Liga 2.
Trupa gorjeană vine după victoria impresionantă de pe teren propriu în fața liderului Steaua, scor 4-3, după ce bucureștenii au avut 2-0.
În deplasare, formația condusă de Florin Stîngă nu stă deloc bine. În cele cinci partide disputate în campionat are patru eșecuri și o victorie (1-0 la Poli Timișoara).
Momentan, înainte jocului de astăzi, dar după disputarea a opt partide din această etapă, Viitorul Pandurii se află pe locul 14, cu 15 puncte. Cu o victorie ar urca pe locul 10, la egalitate cu Dinamo, dar pe care ar devansa-o la golaveraj.
Partida programată astăzi la Buzău, pe stadionul Gloria, va fi arbitrată de centralul Valentin Porumbel (Olteniţa) și la cele două tușe vor ridica steagul Ionuț Traian Neacșu (Bucureşti) și Marilena Cătălina Nan (Alexandria). Arbitru de rezervă este Mădălin Marinescu (Bucureşti), iar observatorul arbitrilor a fost delegat Petre Radu (Bucureşti). Delegatul jocului este Bogdan Gheorghiță (Vaslui).
Arbitrul central din Oltenița, din lotul de Liga 2, a condus în acest sezon doar patru meciuri în eșalonul secund. Interesant că între acestea, două au avut în componență echipele care se întâlnesc astăzi. Pe Viitorul Pandurii a arbitrat-o pe teren propriu contra CSC Dumbrăvița, gorjenii pierzând cu 0-1, iar pe Gloria Buzău a arbitrat-o în jocul de acasă tot contra celor de la CSC Dumbrăvița. Atunci, echipa condusă de Cristian Pustai câștiga cu 2-1.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-13-sase-meciuri-se-disputa-de-la-ora-1100-printre-care-si-derby-ul-timisoarei-19252215
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-miercurea-ciuc-dinamo-se-joaca-de-la-ora-2000-in-deschiderea-etapei-a-13-a-a-ligii-2-pe-harghiteni-ii-napadesc-amintiri-frumoase-de-la-primul-joc-contra-adversarului-de-astazi-19252055
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/operator-de-la-digisport-mort-in-urma-unui-accident-de-circulatie-produs-dupa-meciul-dintre-sc-otelul-galati-si-gloria-buzau-19251994
https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-a-pus-capat-seriei-negative-chiar-cu-liderul-steaua-florin-stinga-la-finalul-jocului-cu-7-goluri-a-fost-o-victorie-a-suferintei-19251729