Timișoara va avea în anii viitori un stadion nou, ridicat pe locația actualului ”Dan Păltinișanu”, iar în această perioadă se lucrează la documentație. La un moment dat, în viitorul nu foarte îndepărtat, ”Marele Oval” violet va trebui pus la pământ. Și chiar dacă ASU Politehnica are gânduri de promovare la vară, ei bine, demolarea ar putea începe chiar când echipa ar debuta în Liga 1, în cazul în care și-ar îndeplini obiectivul!
Investiția, una estimată undeva între 100-110 milioane de euro, o face Compania Națională de Investiții. Studiul de pre-fezabilitate este gata, iar dintre cele patru variante prezentate s-au ales deja cele două cu care se va continua studiul de fezabilitate. La alegere a participat și noul președinte al Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, care a detaliat cum va fi viitorul proiect.
”Urmează ca cele două variante alese să intre în comisia tehnico-economică, să obțină toate avizele și să se treacă la studiul de fezabilitate, care sper să dureze până în trimestrul doi al anului viitor, urmând ca apoi să se treacă la licitația pentru proiectare și execuție, pentru ca până la toamnă să avem un constructor. Asta este foarte important. Ambele variante au facilități de cazare, adică hotel, spații pentru servicii-magazine, dar și intrări special realizate care să permită intrarea cu autospeciale și camioane de mare capacitate, nu cum este la Național Arena. Diferențele sunt la aspect ce țin de design și materiale”, a detaliat Alin Nica.
Cele două opțiuni alese pentru studiul de fezabilitate nu sunt cu un acoperiș peste suprafața gazonului și nici măcar retractabil. S-a considerat că trebuie aleasă varianta cea mai bună pentru gazon.
De asemenea, președintele Consiliul Județean vrea și un design special. ”Stadionul nu va fi cu acoperiș peste suprafața de joc. Avantajul este că gazonul nu are de suferit și nu trebuie protejat cu instalație de ultraviolete, astfel că și costul operațional va fi mai mic. Am renunțat la partea de acoperiș, am văzut și ce se întâmplă cu retractarea lui, gazonul se strictă de la meci la meci. Am solicitat un sistem de protecție a gazonului când vor fi evenimente de divertisment organizate în incinta stadionului. Am solicitat ca proiectantul să-și dea frâu liber imaginației, astfel încât și aspectul să fie unul original. Am cerut să se țină cont de specificul local din punct de vedere cromatic”, a precizat președintele CJT.
Vechiul președinte al Consiliul Județean Timiș, proprietarul actualului stadion, a declarat în repetate rânduri că pentru a demola arena existentă este nevoie de o hotărâre de Guvern, actualul lider județean spune, însă, că nu e nevoie de așa ceva și se așteaptă ca la vara să înceapă dărâmarea bătrânei arene.
”După ce se va finaliza studiul de fezabilitate, ar trebui să se dea o hotărâre de guvern care să aprobe investiția. Demolarea o face Consiliul Județean, noi ne ocupăm de avize și costuri. Din acel moment, noi putem începe demersurile de demolare. Dacă avem hotărârea prin care se aprobă noul obiectiv, avem temeiul legal să dărâmăm stadionul și să predăm terenul către CNI. Dacă nu se întârzie, asta se va întâmpla la jumătatea anului viitor”, a mai precizat Nica.
Intențiile sunt ca atât noul stadion, cât și sala polivalentă de mare capacitate să fie date în administrare unei firme specializate în organizarea de evenimente din străinătate, deoarece în România încercările similare cu autohtoni s-au soldat cu eșecuri.
Polivalentă e puțin mai în urmă ca stadionul, dar are deja un teren gol care o așteaptă. ”S-a început procedura de licitație pentru studiul de pre-fezabilitate și fezabilitate, urmează să se desemneze cel care va executa aceste două documente. Sperăm că anul viitor să se poată face licitația pentru proiectare și execuție. Este un pic în urmă acest proiect, dar să vină din urmă foarte rapid”, a mai spus Alin Nica.
Timișoara are trei echipe de fotbal la nivel național în acest moment, însă niciuna în elită. ASU Politehnica e pe locul 3 în Liga 2, iar Ripensia ocupă locul 14 în aceeași competiție. În schimb, ACS Poli se află pe locul 3 în Seria a 8-a a Ligii 3.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dan-alexa-debuteaza-oficial-ca-antrenor-la-asu-poli-in-meciul-cu-petrolul-astept-foarte-multa-determinare-si-personalitate-19158662
https://liga2.prosport.ro/seria-1/culisele-demisiei-lui-octavian-benga-de-la-asu-poli-dan-alexa-noul-antrenor-ar-fi-complotat-cu-finantatorul-secret-l-a-lucrat-pur-si-simplu-l-a-executat-19158435
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dan-alexa-si-asu-politehnica-au-revenit-pe-dan-paltinisanu-pentru-un-joc-scoala-alb-violetii-au-ajuns-aproape-la-imunizare-totala-de-coronavirus-19157529
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dan-alexa-la-primele-declaratii-ca-antrenor-al-lui-asu-poli-situatia-nu-e-roz-e-riscul-sa-pierdem-play-off-ul-ce-spune-despre-plecarea-lui-benga-19157069