ASU Poli vrea să joace în prima ligă tot pe degradatul ”Dan Păltinișanu”. Varianta-surpriză, de rezervă, trecută de timișoreni în dosarul de licențiere

Anda DELIU 02 Apr. 2021, 12:48 Liga 2

ASU Poli nu se mulțumește doar cu calificarea în play-off-ul Ligii 2, ci spune că vrea să promoveze în Liga 1, chiar dacă situația infrastructurii sportive din Timișoara pare pe zi ce trece tot mai complicată. Clubul alb-violet și-a făcut dosarul de licențiere și a trecut stadionul ”Dan Păltinișanu” ca arenă principală pe care să evolueze în prima ligă, cu toate că autoritățile vor să-l dărâme și stadionul e tot mai degradat. Marea surpriză e însă arena de rezervă: ”Doctor Constantin Rădulescu”, casa celor de la CFR Cluj.

În acest moment, stadionul ”Dan Păltinișanu” nu îndeplinește toate condițiile de omologare pentru prima ligă, fără turnicheți funcționali și alte probleme, inclusiv instalația de încălzire a gazonului necuplată la rețeaua de curent. Altă problemă tot mai serioasă este că arena efectiv se crapă în tot mai multe locuri din zona tribunelor, inclusiv în zonele scărilor. Cu pământul de sub tribune care se tot surpă, situația poate avansa îngrijorător până în iulie, când va începe noul sezon de Liga 1.

Oficial, ”Dan Păltinișanu” se dărâmă la vară

De asemenea, o altă problemă se leagă de faptul că pentru noul stadion făcut de CNI pe locația actualului, se lucrează la studiul de fezabilitate, care ar urma să fie gata din vară. Gândurile autorităților sunt ca arena să fie dărâmată, pe banii proprietarului, Consiliul Județean Timiș, în perioada în care se va întocmi proiectul tehnic pentru arena nouă. Iar lucrul la proiect va începe după ce e gata studiul de fezabilitate, așadar, în vară!

Dacă nu vor fi întârzieri la studiul de fezabilitate și la licitație, procedural, arena actuală nu are cum să nu fie dărâmată pentru încă un sezon, cât ar mai vrea Poli să joace pe ”Marele oval” actual.

De altfel, președintele CJT, Alin Nica, a declarat că după jumătate anului ar trebui să înceapă demolările.

Poliștii, poate prea optimiști: ”Să pornim de la premisa că lucrurile nu vor funcționa așa cum trebuie”

Președintele ASU Poli, Viorel Șerban, a declarat că echipa se bazează că demolarea nu va avea loc timp de încă mai bine de un an, iar în același timp, primăria va face un stadion mai mic, alt proiect pentru care nu exista o decizie fermă în instituția municipală, ci doar un studiu de fezabilitate făcut.

”Discuțiile au început să se cristalizeze pe acea propunere pe care eu am lansat-o, legată de două aspecte aparent contradictorii. Să pornim de la convingerea că lucrurile nu funcționează cum trebuie și vom putea juca pe «Dan Păltinișanu» cel puțin încă un an de zile, dacă nu vor avansa discuțiile cu dărâmarea lui și construirea unui stadion nou al primăriei, care să pornească din acest an, mă refer la stadionul municipal. Domnul viceprimar mi-a exprimat clar că acest lucru se va realiza pe studiul de fezabilitate existent. Urmează să se realizeze proiectul tehnic și într-un an și jumătate maximum să fie construit stadionul municipal, care poate să aibă și mai puțin de 15.000 de locuri, chiar și doar 8000”, spune Șerban.

Se așteptă și un stadion mai mic, făcut de primăria Timișoarei

Președintele lui Poli se referă la proiectul de stadion-lego, al fostului primar al Timișoarei, Nicolae Robu. Pe care primarul actual Dominic Fritz îl consideră prea scump, la fel ca cei de la Ripensia!

Singurul care mai susținea idee e viceprimarul Cosmin Tabără, din același partid cu Robu. Problema e că, deocamdată, nici nu se pune problema lansării licitației pentru proiectul tehnic, documentație care de obicei durează 6 luni la întocmire.

Așadar, Viorel Șerban pare mult prea optimist în privința stadionului de mică dimensiune promis Timișoarei.

Alexa spune că ar fi culmea ca Poli să promoveze și să joace în alt oraș. ”Ar fi păcat ca în cazul unei promovări istorice să nu putem juca la Timișoara”, spune Alexa.

Rezervă surpriză: arena din Gruia!

Pentru orice dosar de licențiere, cluburile propun și un stadion de rezervă, necesar pentru eventuale situați de forță majoră. Poli a trecut în dosar stadionul ”Doctor Constantin Rădulescu”, arena din proprietatea privată a celor de la CFR Cluj.

”Problema stadionului se va discuta în momentul în care suntem promovați. Avem acordul celor de la CFR Cluj, am trecut ca prioritar Stadionul «Dan Păltinișanu»”, a mai spus Viorel Șerban.

Deși aparent legătura dintre Poli și CFR Cluj poate surprinde, nu trebuie neglijat că în clubul feroviar activează Marian Copilu, care este, la fel ca Dan Alexa, originar din Caransebeș.

Mult mai aproape de Timișoara se află un stadion nou, inaugurat anul trecut, la Arad. Pare că ASU Poli nici nu ia în calcul cumva să joace pe ”Francisc Neuman”, stadionul marei rivale UTA.

Foto: ASU Politehnica Timișoara

https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/stadionul-dan-paltinisanu-ar-putea-fi-demolat-la-vara-s-au-stabilit-noi-detalii-pentru-noua-arena-care-se-va-ridica-la-timisoara-si-va-costa-peste-100-de-milioane-de-euro-19158674

https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/viorel-serban-presedintele-asu-poli-reactioneaza-dupa-ce-s-a-anuntat-ca-e-posibil-sa-se-renunte-la-stadionul-lego-de-la-timisoara-fostul-rector-nu-vede-barna-din-ochiul-universita-19169177

https://liga2.prosport.ro/seria-1/patronul-ripensiei-dumitru-mihu-un-mare-adversar-al-proiectului-de-stadion-lego-la-timisoara-eu-vreau-sa-se-construiasca-stadionul-in-2-3-ani-si-avem-nevoie-de-un-buget-rezonabil-19170199

https://liga2.prosport.ro/seria-1/sanse-mari-sa-se-renunte-la-un-proiect-de-stadion-nou-in-timisoara-viceprimarul-cosmin-tabara-a-revenit-cu-precizari-dupa-ce-a-vorbit-de-idei-venite-dinspre-ripensia-si-frf-19168442

Anda DELIU 02 Apr. 2021, 12:48 Liga 2
Pe aceeași temă