Returul barajului pentru Liga 1, dintre Dinamo și Universitatea Cluj, se va disputa cu casa închisă! Marți seară mai erau disponibile doar câteva zeci de bilete, iar miercuri dimineață anumiți fani ai ”câinilor roșii” au anunțat pe site-urile de socializare că nici la case nu se mai găsesc tichete.
Va fi o presiune incredibilă pe Universitatea Cluj din perspectiva oamenilor care vor veni pe stadion la disputa de duminică. Arena, cu o capacitate de ceva mai mult de 15.000 de locuri, va fi cu siguranță plină.
Anunțul numărului redus de bilete, de marți seară, a fost făcut de Peluza Cătălin Hîldan, postare distribuită și pe pagina de Facebook a clubului din ”Ștefan cel Mare”. Fanii lui Dinamo s-au mobilizat exemplar, dar cu siguranță vor fi și suporteri ai Universității Cluj care vor face deplasarea în București, mai mult ca sigur în număr de câteva sute.
”Update 21:30 – Mai sunt câteva sute de bilete pentru duminică!
Un meci cât 74 de ani de istorie! Fiecare detaliu legat de prezența noastră pe stadion este extrem de important și vă rugăm să țineți cont de aceste indicații:
Îi înțelegem pe cei care în momente de genul ăsta strigă ”Stai jos!”, dar acum nu e momentul pentru așa ceva!
De data aceasta, stadionul este PENTRU LUPTĂ. Pentru a ”vedea” meciul, recomandăm televizorul.
DUMINCĂ JUCĂM ÎMPREUNĂ CU ECHIPA! E meciul LOR și meciul NOSTRU și trebuie să-l câștigăm ÎMPREUNĂ!
Dacă meciul are 90 de minute, încurajăm echipa 90 de minute.
Dacă vor fi prelungiri, cântăm până la capăt!
În peluză ne vom dezbrăca și vom cânta non-stop, INDIFERENT DE VREME și INDIFERENT DE SCOR!
A doua zi, miercuri, fanii deja au început să întrebe dacă există ceva bilete în plus achiziționate de alți suporteri. Un susținător al lui Dinamo a postat o fotografie de la casele de bilete, pe ale căror geamuri erau puse afișe cu mesajul ”sold out”.
Online nu mai sunt bilete. Pe site-ul pe care Dinamo le-a vândut este trecut același mesaj ”sold out”.
După meciul tur de pe Cluj Arena, Universitatea Cluj a postat pe site-urile de socializare câteva date interesante despre evoluțiile jucătorilor lui Erik Lincar. Mijlocașul Ioan Filip a terminat confruntarea din Ardeal cu un total de 12.3 km. alergați, cel mai mult dintre jucătorii celor două echipe care au fost pe teren, iar Dragoș Tescan a alergat cu 32,15 km/h, cea mai mare viteză dintre fotbaliștii ”studenților”.
”Ne îndreptăm atenția asupra celor mai interesante cifre din jocul cu Dinamo în rubrica SUPERSTATS.
Ioan Filip a alergat 12,324 km cu Dinamo, cea mai mare distanță parcursă pe teren dintre toți jucatorii celor două echipe.
Alex Boiciuc și Ioan Filip au înregistrat cele mai multe accelerări și sprinturi dintre toți jucătorii prezenți pe teren, câte 72 fiecare.
32,15 km/h a fost viteza maximă atinsă de Dragoș Tescan în meciul cu Dinamo, cea mai mare din echipa noastră”, a scris ”U” Cluj pe Facebook.
Foto: Flaviu Buboi / Sport Pictures și Peluza Cătălin Hîldan
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cat-incaseaza-jucatorii-universitatii-cluj-in-cazul-promovarii-in-liga-1-un-rezultat-pozitiv-cu-dinamo-le-baga-in-conturi-sume-importante-19232810
https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-dinamo-putea-avea-alta-soarta-marius-avram-a-comentat-arbitrajul-lui-catalin-popa-este-exact-acelasi-lucru-daca-portarul-ar-fi-iesit-si-i-ar-fi-dat-un-pumn-in-gur-19232742
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-si-u-cluj-au-dat-calculele-peste-cap-cu-victoriile-in-mansa-tur-a-barajului-de-promovare-in-liga-1-cand-sunt-programate-meciurile-retur-chindia-respectiv-dinamo-19232690
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dragos-tescan-a-spus-lucrurilor-pe-nume-dupa-victoria-inregistrata-de-u-cluj-cu-dinamo-cheia-succesului-care-i-a-apropiat-pe-ardeleni-de-promovarea-in-liga-1-19232650