Egalul dintre CS Mioveni și FC Hermannstadt l-a mulțumit pe Alexandru Pelici: ”Nu știu dacă ne-am ridicat la nivelul lor sau ei au coborât la nivelul nostru”. Antrenorul e pregătit de orice pentru retur

Autor: Andrei PASCU Publicat: 30 May. 2021, 11:41 Liga 2

CS Mioveni a scos un rezultat bun în turul din barajul de menținere-promovare în Liga 1, cu FC Hermannstadt, 0-0. Faptul că nu a primit gol acasă îl face pe antrenorul Alexandru Pelici să spere că, pentru prima dată, o echipă din Liga 2 poate scoate adversara din prima divizie.

Pelici este cunoscut ca fiind un bun tactician, lucru care s-a văzut și în confruntarea cu formația din Sibiu. Acest aspect a fost remarcat chiar și de antrenorul advers, Eugen Beza, care a recunoscut că echipele au fost la un nivel apropiat, ba din contră, în prima repriză CS Mioveni a fost mai bună.

Alexandru Pelici: ”Au fost momente în care puteam să încercăm mai mult. Puteam să scoatem mai mult cu mai mult curaj

Alexandru Pelici a avut și o oarecare urmă de regret pentru momentele bune ale formației sale, că nu a reușit să marcheze la fazele respective. Dacă ar fi avut mai mult tupeu jucătorii, antrenorul Mioveniului crede că puteau marca cel puțin un gol. Una peste alta, a precizat că scorul e unul echitabil.

Înaintea jocului spuneam că suntem la 180 de minute de Liga 1, acum suntem la 90 de minute. Totul depinde de noi, promovarea sau retrogradarea se va decide la Mediaș. Vom vedea ce va fi, va fi un meci echilibrat. Cred că e echitabil rezultatul de azi, nu meritau echipele să câștige. Mă bucur că băieții au luat pulsul echipei de Liga 1 și sper să avem mai multă personalitate și curaj la Mediaș.

Au fost momente în care puteam să încercăm mai mult. Puteam să scoatem mai mult cu mai mult curaj, dar îi felicit pentru că au încercat și au luptat de la egal la egal cu Sibiu, o echipă care vine totuși din Liga 1. Are altă forță, alt ritm de joc și așa mai departe.

Nu știu dacă în meciul de azi s-a văzut că ne-am ridicat noi la nivelul lor sau ei au coborât la nivelul nostru. Am zis de la început că Sibiu are prima șansă, pentru că e echipa din Liga 1. Mulțumesc pentru aprecieri, ne bucurăm să nu am luat gol și decisiv va fi meciul la Mediaș.

Îl felicit pe Gică (n.r. – Eugen Beza), e mai mic decât mine. Cel mai bun să câștige și să meargă mai departe”, a spus Alexandru Pelici la finalul jocului.

Alexandru Pelici speră să-l aibă pe Alexandru Iacob la retur 

Alexandru Pelici s-a plâns de faptul că echipa poate fi lipsită de un nou jucător important la retur, Alexandru Iacob, care în turul de sâmbătă a fost schimbat în minutul 46, din cauza unei accidentări. Pelici a făcut o paralelă cu un alt fundaș, Ionuț Burnea, pe care CS Mioveni nu a putut miza în ultimele meciuri din play-off-ul Ligii 2, tot din cauza unei accidentări.

Mergem acolo să ne jucăm șansa. Sper să fim pregătiți pentru orice, și pentru penalty-uri. Sper să nu fie gravă accidentarea lui Iacob, pentru că am suferit și înainte. În play-off am suferit din cauza accidentării lui Burnea, un jucător care pentru noi era foarte important. Cred că accidentarea lui a dus la pierderea a două-trei puncte importante, cu care probabil am fi fost pe locul 2.

Astăzi s-a accidentat Iacob și sper să nu fie nimic grav, pentru că ar fi o pierdere mare pentru noi”, a mai spus Alexandru Pelici la interviurile de la finalul confruntării.

Partida retur dintre FC Hermannstadt și CS Mioveni, de la Mediaș, unde sibienii își joacă meciurile de acasă, va avea loc miercuri, 2 iunie, de la ora 19:00.

În cealaltă dublă pentru menținerea-promovarea în Liga 1 se întâlnesc Dunărea Călărași și FC Voluntari. În tur, scorul a fost 2-1 pentru ilfoveni. Returul este programat joi, pe 3 iunie, de la 20:30, la Voluntari.

Foto: Răzvan Păsărică/ Sport Pictures 

 

 

Autor: Andrei PASCU Publicat: 30 May. 2021, 11:41 Liga 2
Pe aceeași temă