Unirea Slobozia, amical puternic, cu Dinamo. Cum s-a descurcat formația lui Adrian Mihalcea în testul de la Săftica

Andrei PASCU 28 Jul. 2023, 15:08 Liga 2
Unirea Slobozia, amical puternic, cu Dinamo. Cum s-a descurcat formația lui Adrian Mihalcea în testul de la Săftica

Unirea Slobozia a disputat un amical puternic joi seară, cu Dinamo, la Săftica. Formația lui Adrian Mihalcea a cedat la limită contra ”câinilor roșii”, scor 0-1. Singura reușită a venit în urma unei lovituri de la 11 metri.

Unirea Slobozia s-a aflat la penultima partidă de verificare înainte de startul noului sezon de Liga 2, de la 5 august.

Unirea Slobozia a cedat în amicalul cu Dinamo

Adrian Mihalcea a trimis, și de această dată, pe teren toți jucătorii apți, din dorința de a vedea pe cine poate miza la prima confruntare oficială din Liga 2, cu CSM Reșița, din deplasare. Cu toate acestea, a cedat doar la un gol diferență contra formației din SuperLiga României, care deja a debutat în campionat, disputând două meciuri.

Dinamo s-a aflat, la partida amicală cu Unirea Slobozia, între duelurile cu FCSB (scor 1-2) și Sepsi OSK, care va avea loc luni, 31 iulie. Întâlnirea test a fost decisă de golul lui Goncalo Gregorio, care a marcat în prima repriză, de la 11 metri, în minutul 36.

  • Unirea Slobozia, în amicalul cu Dinamo: Rusu – Aioanei, Ibrian, Dinu, Toma, Vlăsceanu, Coadă, Pacionel, Bîrnoi, Cojocari, Afalna.
    Au mai jucat: Ciupercă, Pospelov, Iancu, Ekollo, Lemnaru, Dorobanțu, Șandru, Atanase, Milotin-Cârciag.

Unirea Slobozia mai are programat un meci amical, cu Metalul Buzău

Unirea Slobozia a început seria amicalelor din această vară cu două victorii la scor, 11-0 cu SFC Urziceni (Liga 4) și 7-1 cu Abatorul Slobozia (Liga 4). Apoi, trupa lui Mihalcea a câștigat cu 1-0 amicalul cu Chindia Târgoviște, iar în stagiul de la Tărlungeni a jucat trei amicale, cu Olimpic Zărnești (scor 4-1), Metaloglobus (scor 2-0) și FC Brașov (1-1).

Echipa lui Adrian Mihalcea mai are de disputat o partidă amicală în această vară: sâmbătă, 29 iulie, pe teren propriu, când va întâlni Metalul Buzău.

Unirea Slobozia începe Liga 2 în deplasare

În Liga 2 va debuta în noul sezon, 2023/2024, Unirea Slobozia contra CSM Reșița, în deplasare, iar ulterior, în primele runde, va mai da peste Viitorul Pandurii (acasă), CS Mioveni (deplasare), CS Tunari (acasă) și Chindia Târgoviște (deplasare).

Noi ne vom lupta pentru play-off. Este un obiectiv al nostru și vrem să revenim după doi ani în play-off.

Din ce văd, sunt multe echipe întărite, cu campanii de achiziții nemaivăzute până acum în Liga 2. Unitatea grupului și muncă multă sunt atuurile noastre pentru această bătălie”, spunea Adrian Mihalcea zilele trecute.

Foto: Unirea Slobozia

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-va-mai-face-cel-mult-un-19278266

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-a-castigat-amicalul-din-crang-cu-fc-bacau-19278258

https://liga2.prosport.ro/seria-1/inca-doi-jucatori-straini-la-selimbar-un-camerunez-care-a-fost-la-juniori-la-psg-si-un-danez-cu-juniorat-la-fc-copenhaga-19278250

https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-joaca-amicale-cu-portile-inchise-19278244

https://liga2.prosport.ro/seria-1/metaloglobus-si-a-marit-numarul-achizitiilor-cu-doi-jucatori-straini-dar-nu-straini-de-fotbalul-romanesc-testul-cu-csm-alexandria-castigat-de-trupa-lui-eusebiu-tudor-19278218

https://liga2.prosport.ro/seria-1/zece-dintr-un-foc-csc-dumbravita-si-a-prezentat-noile-achizitii-si-jucatorii-de-care-s-a-despartit-florin-macavei-a-analizat-toate-mutarile-echipei-timisene-19278224

 

 

 

 

 

 

 

Andrei PASCU 28 Jul. 2023, 15:08 Liga 2
Pe aceeași temă