Unirea Slobozia a zdrobit o formație din Republica Moldova, într-un meci amical. Numai în prima repriză a marcat șase goluri

Răzvan STÎNGĂ 19 Nov. 2022, 16:38 Liga 2
Unirea Slobozia a zdrobit o formație din Republica Moldova, într-un meci amical. Numai în prima repriză a marcat șase goluri

Unirea Slobozia a disputat și ea un meci amical în această pauză competițională, cu Speranis Nisporeni, formație din Republica Moldova. Echipa din Liga 2 a trecut fără probleme de adversari, pe care i-a învins la diferență mare, 10-4. Încă de la pauză s-a consemnat ecartul important, când Unirea Slobozia conducea cu 6-1.

Unirea Slobozia, victorie la scor cu Speranis Nisporeni, scor 10-4

A fost ca un antrenament jocul pentru formația lui Constantin Enache, care nu a avut deloc probleme, fiind vorba doar de diferența de la final. Ciprian Rus a fost omul primelor 45 de minute, reușind trei goluri, iar celelalte goluri au fost semnate de Vlad Prejmerean și Ben Levy.

Constantin Enache a rulat tot lotul valid în testul cu formația moldoveană, iar la pauză a făcut multe modificări. Cu toate acestea, Unirea Slobozia a continuat să conteze pe faza de atac și a mai marcat de patru ori, dar a și primit trei goluri.

Christ Afalna, omul părții a doua pentru Unirea Slobozia, cu o dublă

Pentru clubul din Liga 2 au marcat, după reluare, Denis Golda, Antonio Cruceru și Christ Afalna, acesta din urmă cu o dublă.

Constantin Enache nu a avut toți jucătorii la dispoziție, Andrei Dorobanțu și Alin Boțogan sunt la lotul naționalei sub 19 ani, în timp ce Ionuț Dinu și Serges Ekollo sunt accidentați.

  • Unirea Slobozia în prima repriză: Păduraru – Ibrian, Lemnaru, Perju, Toma –Cruceru, Coadă – Bolohan, Prejmerean, Levy – Rus
  • Unirea Slobozia în repriza a doua: Contra – Ciobanu, Lazăr, Perju, Levy – Cruceru Prejmeran (Lemnaru 60’) – Silaghi, Afalna, Radu – Golda

Unirea Slobozia întâlnește Unirea Dej în etapa a 15-a din Liga 2

Unirea Slobozia ocupă locul 2 în Liga 2, cu 25 de puncte, la patru puncte în spatele liderului Steaua, iar în etapa a 15-a va juca împotriva Unirii Dej, pe teren propriu. Clujenii sunt pe locul 6, cu 25 de puncte.

Runda trecută, Unirea Slobozia a câștigat cu 4-0 pe terenul Viitorului Pandurii, iar Unirea Dej a pierdut cu 2-3 jocul cu Gloria Buzău, de pe teren propriu.

Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-buzau-19254191

https://liga2.prosport.ro/seria-1/lorant-kovacs-principala-gura-de-foc-a-echipei-fk-miercurea-ciuc-in-acest-sezon-am-un-rol-bun-in-echipa-mijlocasul-este-golgheterul-ciucanilor-si-spune-cate-golu-19254182

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-slatina-mai-buna-ca-viitorul-pandurii-nu-numai-in-clasament-ci-si-intr-un-amical-19254176

https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/romania-u19-a-pierdut-si-al-doilea-amical-contra-sloveniei-pelici-a-inceput-cu-9-jucatori-din-liga-2-in-primul-11-19254172

https://liga2.prosport.ro/seria-1/scandal-la-dinamo-intre-creditori-si-firma-lui-razvan-zavaleanu-cifre-detalii-acuzatii-si-reactia-administratorului-judiciar-exclusiv-19254164

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dorinel-munteanu-a-pierdut-procesul-cu-fcsb-si-fiscul-din-germania-l-a-facut-bun-de-plata-dumnezeu-o-sa-vada-si-o-sa-faca-dreptate-intr-un-fel-sau-altul-19254135

Răzvan STÎNGĂ 19 Nov. 2022, 16:38 Liga 2
Pe aceeași temă