Unirea Dej n-are teamă de Dinamo înaintea partidei din play-off. Dragoș Militaru, discurs încrezător: ”Am învins în sezonul regular. Avem aceleași șanse la promovare”

Răzvan STÎNGĂ 01 Apr. 2023, 17:10 Liga 2
Unirea Dej n-are teamă de Dinamo înaintea partidei din play-off. Dragoș Militaru, discurs încrezător: ”Am învins în sezonul regular. Avem aceleași șanse la promovare”

Unirea Dej se află în fața primului meci pe teren propriu în play-off-ul Ligii 2. În etapa a 2-a va întâlni Dinamo, iar partida este deja percepută ca o sărbătoare în oraș, atât din punctul de vedere al biletelor vândute, cât și din perspectiva atmosferei de la nivelul vestiarului.

Unirea Dej, mult curaj înainte de partida cu Dinamo. Dragoș Militaru: ”Nu știu dacă va fi ceva diferit de sezonul regular”

Unirea Dej se gândește că poate să facă din nou surpriza duminică, în confruntarea cu Dinamo, să câștige iar, așa cum a făcut-o în sezonul regular, la Clinceni, scor 3-2, în etapa a 4-a. La acel moment formația lui Ovidiu Burcă avea însă probleme și arăta rău în Liga 2, trecând de la acea dată șapte luni.

Acum, Dinamo este într-un moment mai bun, dar Dragoș Militaru, antrenorul gazdelor de duminică, nu va pregăti special din punctul de vedere al antrenamentelor confruntarea, ci doar tactic va face anumite adaptări.

Dragoș Militaru a prefațat duelul Unirea Dej – Dinamo: ”Are aceleași șanse ca noi la promovare”

Deși a început cu stângul în play-off, în prima etapă, 0-3 cu Steaua în Ghencea, Militaru e convins că Unirea Dej poate trece de Dinamo și să o depășească în clasament. Antrenorul e încântat și de faptul că partida se va disputa cu casa închisă.

E un obiectiv îndeplinit că stadionul va fi plin, probabil va fi mai multă lume decât la partida cu Metaloglobus. Ca meci, nu știu dacă va fi ceva diferit, pentru că e un adversar cu care am mai jucat, nu e o necunoscută pentru noi, care are aceleași șanse ca noi la promovare.  

Am jucat cu Dinamo în sezonul regular, am câștigat, deci nu va fi ceva diferit pentru noi din punctul de vedere al pregătirii. Vom analiza foarte bine adversarul și sper să fim sănătoși, atmosfera să fie la fel de bună, iar meciul să fie unul bun”, a spus Dragoș Militaru la Radio FIR Dej.

Unirea Dej, fără punct adunat în play-off-ul Ligii 2

Unirea Dej a rămas cu 32 de puncte după prima rundă din play-off și a pierdut locul 4, fiind, înainte de startul etapei a 2-a, pe locul 6, ultimul, după ce a fost depășită de Gloria Buzău și Dinamo. Între timp, Gloria Buzău a disputat și al doilea meci din grupa de promovare și a făcut egal cu Poli Iași, scor 1-1.

În sezonul regular, la 27 august 2022, Unirea Dej a câștigat partida de la Clinceni, cu Dinamo, scor 3-2. A fost un meci spectaculos, iar omul confruntării a fost desemnat Angelo Cocian, autorul unei duble. El a marcat primele două goluri ale clujenilor, iar golul trei a fost reușit de Alex Pop, de la 11 metri.

De partea cealaltă, Dinamo marca prin Alexandru Pop, autorul unei duble la rândul său.

Foto: George Flușter / Mediafax Foto
Video: Radio FIR Dej

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-dumbravita-a-invins-inca-o-data-ripensia-si-este-cu-obiectivul-aproape-stabilit-cosmin-stan-am-aratat-ca-suntem-cea-mai-buna-echipa-din-timis-fara-dubiu-19265089

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-merge-pe-terenul-echipei-unirea-dej-19265050

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-revansa-cu-varf-si-indesat-cu-progresul-spartac-19265049

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-2-din-play-out-cinci-jocuri-au-startul-la-ora-1100-partidele-extrem-de-importante-in-privinta-evitarii-retrogradarii-au-loc-la-bucuresti-dumbravita-si-buftea-19264971

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-invinsa-in-ghencea-de-cs-comunal-selimbar-intr-un-meci-amical-gele-a-resimtit-gustul-golului-19265043

 

 

Răzvan STÎNGĂ 01 Apr. 2023, 17:10 Liga 2
Pe aceeași temă