Dinamo dispută luni, 27 februarie, primul meci oficial din 2023. Adversară îi va fi Unirea Constanța, echipa patronată de Vasile Geambazi (foto), codașa Ligii 2 după primele 16 etape.
Partida, sub semnul întrebării o bună perioadă de timp, se va disputa. Nepotul lui Gigi Becali a declarat pentru ProSport că formația sa a legitimat mai mulți jucători. Astfel, Unirea continuă sezonul.
În cazul în care fosta Farul Constanța, mutată la Clinceni, s-ar fi retras în acest moment, toate rezultatele din acest sezon i-ar fi fost anulate, iar echipele care au pierdut puncte contra ei (Viitorul Pandurii, Gloria Buzău, Minaur Baia Mare și CSM Slatina) ar fi avut de câștigat.
Retragerea ar fi dezavantajat-o inclusiv pe Dinamo, fiindcă una dintre adversarele ei în lupta pentru accederea în play-off ar fi avut de câștigat. Este vorba despre Gloria Buzău, clasată pe locul 6, ultimul care duce în grupa de promovare, care a pierdut jocul direct cu Unirea Constanța. Cum Dinamo, de exemplu, ar fi rămas fără cele trei puncte câștigate pe teren cu Unirea, distanța față de Gloria s-ar fi mărit.
Vasile Geambazi susține că pentru partida de luni, cu Dinamo, a reușit să legitimeze mai mulți jucători. Aceștia vin liberi de contract, după ce perioada de transferuri din această iarnă s-a încheiat în data de 13 februarie. ”Avem mulți jucători. Am legitimat 12 fotbaliști noi și telefonul sună în continuare. Meciul se joacă și o să fie și calitate. În ceea ce privește lotul, avem doi jucători născuți 2004, doi jucători născuți 2003, așa cum prevede regulamentul ligii secunde. Restul sunt seniori”, a spus nepotul lui Gigi Becali.
Dinamo are o misiune dificilă în a prinde play-off-ul pe ultima sută de metri. Echipa bucureșteană nu stă doar la mâna ei. Astfel, pentru a ajunge în primele șase, aceasta are nevoie de victorii pe linie, dar și de rezultate favorabile în meciurile contracandidatelor, deloc puține.
ProSport a luat legătura și cu Vlad Iacob. Administratorul alb-roșiilor a auzit și el că Unirea Constanța a făcut câteva legitimări în ultimele zile.
”Ultimele informații pe care le avem sunt că, în ultimele zile, au legitimat jucători noi. Deci, evident, meciul se va juca. Încercăm să disputăm și partida cu Politehnica Timișoara tot aici, pe Arcul de Triumf. Probabil, în ultima etapă din sezonul regular, toate partidele cu miză vor fi jucate la aceeași oră”, a spus Vlad Iacob.
În plus, acesta a menționat și criteriul principal de care va ține cont conducerea clubului în a-și selecta arena pentru meciurile de pe teren propriu în continuare: ”În funcție de calificarea în play-off sau play-out, vom stabili ce stadion vom alege pentru a ne disputa meciurile de acasă.”
https://liga2.prosport.ro/seria-1/curiosul-caz-al-lui-marius-tomozei-explicat-de-presedintele-afan-am-facut-toate-demersurile-care-au-depins-de-noi-jucatorul-a-facut-insa-o-greseala-ce-risca-dinamo-exclusiv-19260875
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-va-juca-pe-stadionul-arcul-de-triumf-19260769
https://liga2.prosport.ro/seria-1/interviu-vasile-geambazi-sustine-ca-unirea-constanta-va-continua-sa-joace-in-liga-2-99-la-suta-continuam-in-ce-conditii-vom-vedea-echipa-nu-mai-colaboreaza-cu-fcsb-si-e-in-caut-19260742
https://liga2.prosport.ro/seria-1/prima-etapa-de-liga-2-din-2023-incepe-la-buzau-dinamo-programata-sa-joace-luni-desi-meciul-ei-are-sanse-sa-nu-se-dispute-19260616